04/08/2021

Romeo Negruț, managerul Spitalului Rădăuți, amendat cu 2.400 de lei de DSP Suceava

Scris de Gaitan Andreea


În urma unor nereguli identificate după un control derulat în perioada 27-30 iulie 2021, managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Romeo Negruț, a fost amendat de Direcția de Sănătate Publică Suceava.

Șeful Serviciului Control Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, inspectorul Ilie Acatrinei a declarat că printre obiectivele controlului s-au numărat verificarea modului în care sunt respectate măsurile de pregătire pentru pandemie și a implementării măsurilor dispuse la controlul precedent, efectuat împreună cu ISU Suceava.

De asemenea, Ilie Acatrinei, a declarat, că este vorba despre o amendă în valoare de 2.400 de lei aplicată pentru probleme în gestionarea deșeurilor medicale, respectiv neconformități în inscripționarea unora dintre recipientele de depozitare a deșeurilor medicale.

Amenda primită de manager este pe persoană fizică, nu pe spital și dacă va fi plătită în termen de 15 zile suma se reduce la jumătate din minim, adică la 600 de lei.

Romeo Negruț a declarat că a semnat procesul-verbal fără obiecții și va plăti amenda în următoarele zile. El a explicat că problemele de inscripționare au fost constatate la recipiente pentru deșeuri aflate într-un spațiu pe care spitalul l-a închiriat unui laborator și că acesta are propriul contract cu o firmă pentru gestionarea deșeurilor medicale.

 ”Mi-am asumat cele constatate și voi plăti amenda”, a mai spus Romeo Negruț.

Gaitan Andreea