18/08/2021

“Împreună pentru doamna Corina Baciu”

Scris de Gaitan Andreea


Sâmbătă, 21 august, între orele 14:00 – 20:00, Parcul Central din Rădăuți, mai precis zona umbreluțelor colorate se va transforma în galerie de artă.

Expoziția de artă plastică cu vânzare are în prim-plan tablourile doamnei profesoare Corina Iuliana Baciu din Rădăuți. Evenimenul va fi acompaniat de câteva momente artistice susținute de două eleve care vor cânta la orgă.

Organizatorii evenimentului au precizat că: “Pictura e mult mai mult decât un hobby pentru doamna Baciu. E eliberare din ghearele bolii, e visare și conectare, e bucurie. Pentru noi, toți ceilalți, tablourile ei pot fi semnul de aducere aminte că munca, pasiunea și dedicarea pot învinge boala și că voința e mai puternică decât vitregiile destinului.

Pentru cei care nu vor putea ajunge sâmbătă la expoziție, tablourile vor fi expuse la Centrul comunitar Rădăuți, în perioada 22 august – 4 septembrie.

Redescoperiți bucuria culorilor!” este îndemnul Asociației Rădăuțiul Civic, cei care organizează evenimentul.

Gaitan Andreea