Într-o vară călduroasă am avut misiunea (plăcută de fapt) de a avea grijă de motanul Marțafoi, proprietatea fiicei mele care plecase într-o vacanță. Acest ”albastru de Siberia”, cu pedegree și ifose de vedetă, necesita atenție pentru că pe vremea aceea, nu existau hotelurile pentru pisici, ca acum… Rolul meu era minor și aveam mult timp liber pe care l-am fructificat din plin, vizitând diverse locuri intersante. În apropierea dealului unde străjuiește Cetățuia, se află o mănăstire interesantă, veche, mai puțin vizitată din cauza poziției destul de izolate. Am ajuns la ea, ”per pedes” traversând liniile de tramvai, pe cărarea ce șerpuiește printre buruieni sau să zicem mai elevat, prin flora spontană bogată, prolifică, care te însoțește ca un alai. Scaieții și urzicile se dezvoltă frumos și acaparator, într-o întrecere reușită. Evident aceast drumeag este de fapt o scurtătură ce mă scutea de un încojur mai lung. De departe, se vede mănăstirea cu zidurile ei ridicate pe o colină, ce domină lunca inundabilă a pârâului Nicolina.
Numele mănăstirii este ”Frumoasa” și documentele arată că domnitorul Petru Șchiopu în 1587 și a făcut-o danie muntelui Sinai. Originea ei, se zice că e din vremuri mai vechi. Exista, după cum spun istoricii, pe locul unde se ridică clădirile de azi, o bisericuță de lemn de pe la începutul veacului al XVI-lea. Mănăstirea ortodoxă de călugărițe a fost ctitorită de Melitie Balica, portar al Sucevei și hatmanul Moldovei, în cinstea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril.
Poziția pitorească în care era situată mănăstirea l-a determinat pe domnitorul Grigore Ghica să o restaureze pe la 1727-1733, adăugându-i un ansamblu de palate minunate după moda orientului de la ”Țarigrad”, (Constantinopol). Curți spațioase, un mare heleșteu pe care se putea plimba cu barca precum și grădini cu fântâni arteziene completau acest tablou minunat. Contemporanii săi au numit-o ”Frumoasa” și va servi pentru mulți dintre domnitorii Moldovei ca reședință de vară.
De-a lungul timpului biserica a avut de suferit numeroase degradări și restaurări, actuala clădire atează din 1836-1839 fiind ctitoria egumenului Voinescu care a zidit-o din temelie cum arată și pisania. ”Frumoasa” domină peisajul prin silueta sa zveltă și albă, prin cele patru turle ale sale, străjuită de un turn impozant la intrarea în incintă împrejmuită cu un zid mare de piatră. De jur împrejurul mănăstirii există străzi asfaltate astfel încât poate fi admirată din orice punct cardinal.
Fațada are o intrare decorată cu un înalt portic doric, format din patru coloane, iar pe frontispiciu se află pisania lui Voinescu. Interiorul bisericii este interesant, nefiind compartimentat cum te-ai aștepta, dezvoltându-se într-un spațiu unic. Iluzia compartimentării apare datorită unui arc ce desparte două cupole. Nicolae Iorga, după un popas aici, spunea: „Opt stâlpi de marmură vărgată cu roșu împodobesc și sprijină construcția întinzându-se sus, cu capitele de stuc albastru, aurit. Pe pereți se văd sfinți foarte frumoși și chipurile Ghiculeștilor”.
Ion Neculce va fi făcut și el o apreciere asupra mănăstirii: „Iară în al treilea an a domniei lui Grigore-Vodă s-au apucat di-au acoperit mănăstirea Balica cu oale și au tencuit-o pre dinafară și au făcutu-i și tindă, și au zugrăvit-o peste tot pri dinlontru, și zid împregiur, și clopotniță, și curți de piatră. Și au îndzăstrat-o cu toate, cu veșminte, cu odoară și cu bucate, și cu robi și moșii și vii, ca pre o mănăstire deplin. Așijderea au mai făcut curți scumpe și hălășteu cu iaz la Frumoasa, să fie de primblare domnilor. Făcut-au și turn mare pe poartă, în curte domnească, și ceasornic mare. Așijdere și două cișmele, fântâni aduse pre oale, cu multă cheltuială, una denainte porții curții domnești și una denainte feredeului.”
În curtea bisericii, domnitorul Mihail Sturza a ridicat un mausoleum de marmură albă pentru membrii familiei sale, având încrustată stema Moldovei. Acesta face parte dintre primele monumente din Moldova ce marchează începutul sculpturii statuilor și a monumentelor de natură publică.
Mănăstirea Frumoasa din Iași era una dintre cele mai bogate mănăstiri din Moldova, până la momentul secularizării din timpul lui Cuza. Avea 16 moșii în Moldova, Bucovina și Basarabia. Ctitorii ei au mai înzestrat-o cu veșminte și obiecte de cult astfel, de la Arhimandritul Voinescu se mai păstrează o Evanghelie ferecată în argint aurit filigranat împodobită cu medalioane de email, un Potir din argint aurit filigranat, Discul cu steluță filigranată și Sfântul Chivot, o copie în miniatură a bisericii. În fața altarului se află o icoană mare ce reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul, ferecată în argint, purtând pe cap o coroniță cu pietre semiprețioase. Astăzi patrimoniul bisericii s-a îmbogățit cu părticele de Sfintele Moaște la care se închină credincioșii.
După secularizare în 1863, averile au trecut la stat (reamintesc că mănăstirea era închinată Muntelui Sinai), anexele fiind folosite ca spital, cazarmă, închisoare, iar biserica a funcționat ca parohie. După o existență tulbure și ingrată, frumusețea locului s-a atenuat, dar în prezent viața monahală a fost reluată, iar măicuțele se nevoiesc în atelierele de pictură, de broderie, croitorie sau pur și simplu la stupi și la grădină. Faptul că nu se află în iureșul metropolei îi conferă acea aură de insulă a liniștii, cu multă verdeață și flori, unde poți să uiți de omenescul vremelnic. M-am bucurat și eu de toate aceste minuni simple.
