27/11/2020

Asturias – despre Președinți, poeți și … pipăitul liliacului

Scris de Corvin Bejinariu

27/11/2020


Pe teritoriile aflate sub oblăduirea Domnului Președinte trăiesc cu mare cinste proprietari bogătoși de imobile (patruzeci sau mai multe), furnizori de împrumuturi cu 10% dobândă pe lună, administratori pe domeniile statului, în stare să cumuleze șapte funcțiuni, concesionari de terenuri blagoslovite cu resurse dintre cele mai prețioase, merituoși titulari de case de amanet, mândri promotori de lupte între cocoși, ziariști îndelung sulemeniți de politica editorială a publicațiilor subvenționate ș.a. Această minunată armonie este, câteodată, tulburată de cerșetorii din Piața Armelor care, … cu pietre și talismane, suprima colonei emeriți, de comandanții militari nedemni de reședințele din cartierul La Merced, cu atât mai puțin de cele opt balcoane care dau spre strada principală, de medicii care își pierd timpul cu studiul într-o vreme în care versatilitatea vorbelor e mai presus de orice știință, de avocații neacomodați cu stilul de lucru al procurorilor și cu obiceiul instanțelor „de a pronunța imediat sentințe”, de profesorii care nu și-l iau drept model pe … moralistul Swit Marden și, desigur, de favoriții care nu-și fructifică statutul din pricina „amorului orb, surd, absurd și ticălos”.

Dragi prieteni și onorați neprieteni, în preajma noastră nu există conducători precum cel manufacturat cândva de Miguel Ángel Asturias [a se vedea: „Domnul Președinte” (București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1960, ediție originară 1946)] ; există însă juriști pentru care orice șef de departament se ridică la nivelul lui Alfons Înțeleptul, diplomați care simt la fiecare briefing organizat de ministerul de resort „spiritul Versailles-ului de altădată”, jurnaliști gata să-i compare pe erudiții clipei cu anticul Pericle, filosofi bucuroși să conferențieze despre strategii globale și … alte anomalii, înalți prelați înțelepțiți de maxima „când Dumnezeu poruncește, Dracul tace !” și poeți, foarte mulți poeți. Care, în fața, în spatele și în somnul lui Caudillo, recită „Cântarea cântărilor”. Apoi scapă de spaime, frig și greață, nu și de pipăitul liliecilor (op.cit., p. 273 și urm.) :  

„(…) A pronunța numele Domnului Președinte al republicii înseamnă a lumina cu făcliile păcii interesele sfintei noastre națiuni care, sub înțeleapta lui cârmuire, a cucerit si continuă să cucerească neprețuitele foloase ale progresului si ale ordinii, ale ordinii si ale progresului ! Ca cetățeni liberi, conștienți de datoria pe care o avem să veghem asupra propriei noastre soarte, care este și soarta patriei, și ca oameni de bine, inamici ai anarhiei, proclamăm că salvarea republicii stă în realegerea eminentului nostru mandatar, și numai în realegerea sa ! De ce să primejduim barca statului avântându-ne în necunoscut, când în fruntea ei se află cel mai desăvârșit om de stat al timpurilor noastre, acela pe care Istoria îl va saluta ca Mare între Mari, ca Înțelept între Înțelepți, ca Liberal, Gânditor și Democrat ? Chiar și numai gândul că altcineva ar putea ocupa o atât de înaltă funcție e un atentat împotriva Destinelor Națiunii, care sunt destinele noastre, și cine ar îndrăzni acest lucru – dar nu se va găsi nimeni – ar trebui să fie închis ca nebun primejdios, iar dacă nu ar fi nebun, ar trebui judecat ca trădător de patrie potrivit legilor noastre ! (…) Patrioți, gândul meu e acela al unui poet și cuvântul meu e acela a unui cetățean ! Poet înseamnă cel care a inventat cerul, vă vorbesc deci în calitate de inventator al acestui lucru atât de frumos si de inutil care se numește cer. Ascultați cuvântul meu improvizat … Când acel german, pe care nu l-au înțeles nici Goethe, nici Kant, nici Schopenhauer, a tratat despre superlativul omului, despre supraom, el a presimțit fără îndoială că din Tata Cosmos și Mama Natură urma să se nască în inima Americii primul om superior care a existat vreodată. Vorbesc, domnilor, despre acest făuritor de glorioase dimineți care binemerită de la patrie, vorbesc despre șeful partidului liberal și ocrotitor al tineretului studios; vorbesc, domnilor, despre Domnul Președinte constituțional al republicii, întrucât el este, așa cum desigur ați înțeles, supraomul lui Nietzsche, supra-unicul … o spun și o repet de la înălțimea acestei tribune. (…) Deci, iubiți compatrioți, fără să fim dintre cei care trăiesc din politică și nici dintre cei care socot că au inventat praful de pușcă numai pentru că știu pe dinafară isprăvile lui Chilperic (n.m.: Regele francilor, la mijlocul secolului al VI-lea); vă spun, credeți-mă, în chip dezinteresat, integru și cinstit că atât timp cât nu există printre noi alt supraom – că printre noi nu sunt decât nebuni și orbi, orbi și nebuni de legat – cum am putea permite să se treacă frânele guvernului din mâinile arhisupraunicului, care acum și totdeauna va conduce carul adoratei noastre patrii, în mâinile altui cetățean, ale unui cetățean oarecare, ale unui cetățean-concetățean care, chiar presupunând că are toate meritele din lume, nu rămâne decât tot un om. Democrația a terminat cu împărații și regii din bătrâna și obosita Europă, dar trebuie să recunoaștem că, transplantată în America, ea suferă de altoiul aproape divin al supraomului și dă naștere la o nouă formă de guvern: supra-democrația.”

Corvin Bejinariu

Despre autor