Vechea Suceavă a suferit mari transformări în epoca recent trecută, multe clădiri de patrimoniu găsindu-și sfârșitul în proiectele de reinventare a orașului, spre paguba noastră, a tuturor. Printre multele blocuri și instituții ridicate fără fantezie, într-un maraton al cantității și a îndeplinirii mai devreme a cincinalelor, câteva vestigii au scăpat ca prin minune acestor radicale operații. Și cum spunea Nicolae Iorga, într-un discurs ținut la Suceava în 1919: ”Noi nu ne dăm sama că fiecare casă valorează nu numai prin ce este, ci şi prin ceea ce o încunjură, că poţi să omori o clădire frumoasă, punându-i trei construcţii caricaturale la dreapta, la stânga şi în faţă”…
Când ajungi la Suceava, ești tentat să vizitezi locuri bine știute, de care a auzit toată lumea. Eu încerc să descopăr sau să redescopăr cu alți ochi, locuri interesante, mai puțin aflate în atenția colectivului contemporan. Astfel, interesante sunt bisericile moldovenești medievale din oraș și anume: ”Biserica Domnițelor”, ridicată de Vasile Lupu pentru ”coconii” lui, Biserica ”Sfânta Înviere” ctitorită de Doamna Elena, soția lui Petru Rareș, Biserica ”Sfântul Nicolae”, ctitorie a lui Iliaș, fiul lui Petru Rareș, Biserica ”Sfântul Ioan cel Nou”, ridicată de Bogdan al II-lea, fiul lui Ștefan cel Mare și Biserica ”Sfântul Gheorghe din Mirăuți”, de la poalele Cetății de Scaun, ridicată de Petru I Mușat, cel care a înălțat și Cetatea de Scaun.
Am început cu ”Biserica Sfântul Dumitru”, ridicată de Petru Rareș, lăcaș pe care l-am vizitat mai demult, când se lucra la refacerea picturii interioare. Acum văd că și turnul se apropie de sfârșitul renovării. Greu s-au petrecut aceste prefaceri în bine, că s-au întrecut mileniile între ele până să se fi realizat un așa lung demers, de recuperare a trecutului.
Numele lui Petru Rareș, după cum ați observat, este mereu amintit în discursul meu, legat fiind de ctitoriile Sucevei. Biserica ”Sfântul Dumitru” a fost construită într-un singur an: 1534-1535, pe locul unde se dărâmase, din cauze necunoscute, o alta, zidită de Ștefan cel Mare. Pisania aflată deasupra ușii de intrare, de pe zidul sudic, conține un text în slavonă care spune: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh a binevoit binecinstitul Hristos și de iubitorul de Hristos Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Ștefan Voievod cel bătrân, să zidească biserica în mijlocul târgului Suceava, unde este hramul Sfântului slăvitului, marelui mucenic și purtător de biruință, Dimitrie, izvorâtorul de mir. Și a început a zidi în anul 7042 (1534) august 10 și s-a isprăvit în anul 7043 (1535) august 30 și s-a sfințit cu mâna preasfințitului Mitropolit Teofan“. Inscripția are particularitatea că la partea superioară are un ornament cu doi îngeri care țin o cunună de frunze, în mijlocul căreia se află stema Moldovei. Motivul este italienesc, ceea ce dovedește influența renascentistă.
Planul construcției este triconic, cu patru încăperi: altar, naos, pronaos și pridvor. Zidită din piatră, biserica se impune prin proporții armonioase, cu specific moldovenesc. La exterior se vede stilul meșterilor lui Ștefan, cu piatră brută la soclu, cu piatră cioplită la colțuri, cu contraforturi și ancadramente la uși și la ferestre. În registrul înalt, se remarcă ocnițe și firide cu elemente de cărămidă smălțuită. Ctitoria a fost înfrumusețată cu fresce atât la interior, cât și la exterior. Pictura păstrează iconografia tradițională a secolului al XV-lea. În prezent mai există urme din vechea pictură pe fațada sudică, sub forma unui fragment din Asediul Constantinopolului și pe turlă câțiva sfinți cu aureolă. Pictura interioară a suferit mari degradări, mai ales în urma unui incendiu din secolul al XIX-lea. Am aflat că între pronaos și naos a existat un zid despărțitor care a fost demolat (de restauratori!!!), cu această ocazie fiind deteriorat și tabloul votiv în care era reprezentat Petru Rareș. Din tabloul votiv se mai disting doar portretele lui Petru, ale Doamnei Elena și a doi copii. Nu vreau să dezvolt subiectul legat de restaurarea picturii, fiindcă am aflat din diverse surse, lucruri controversate, că de fapt, pictura nu a fost recondiționată, ci pur și simplu s-a repictat într-un stil modern, cu mici excepții. De altfel repictarea bisericii s-a realizat cu sprijinul financiar al unui român stabilit în America, în procent de 80% .
Dintre obiectele de patrimoniu am văzut mai multe pietre de mormânt, foarte tocite, dintre care una aparținând lui Bogdan, fiul lui Petru Rareș iar alta, marelui vistiernic Toma. Biserica a fost înzestrată cu valoroase odoare, dar multe au fost distruse sau risipite. Mai sunt păstrate în manuscris câteva cărți liturgice. În curtea bisericii se află un turn clopotniță, cunoscut și ca turnul lui Alexandru Lăpușneanu, ginerele lui Petru Rareș, ridicat în timpul domniei acestuia. Are trei etaje, cu ferestre pe toate laturile, iar deasupra intrării, se află o inscripție în slavonă: “Binecinstitorul și de Hristos iubitorul Domn Io Alexandru Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei a binevoit să zidească această clopotniță, în anul 7068 (=1560)”. Se spune că edificiul a fost o adevărată campanilă, luminatul domnitor dorind să confere un plus de strălucire unei capitale prea modeste față de multe orașe ale Europei, pe care voievodul le văzuse.
Și cum aș putea să închei mai bine aceste rânduri decât citându-l pe Iorga din nou, cu un fragment din conferința ținută în 1919 la Suceava, încheind astfel: ”….prin urmare, Suceava va trebui să rămână un oraș istoric, dar nu unul mort, ci un oraș viu!”
