27/11/2020

Attali, crizele globale și … oportunitățile adevăraților democrați

Scris de Corvin Bejinariu

27/11/2020


Actuala criză sanitară supraimpresionează existențele noastre, drept pentru care grave dezechilibre ale Planetei sunt apreciate într-un registru minor de erudiții clipei sau, dacă preferați, de cei care privesc prin lorniete de lux „istoria alcătuită sub ochii noștri”. Ca atare, îndatorarea peste măsură a sistemelor financiare laolaltă cu deficitul de încredere al investitorilor, economiile amenințate de negentropii din pricina cererii (agregate) insuficiente, societățile deprinse să afișeze inegalități multiforme și să protejeze „traiectoriile de expansiune” ale elitelor ilegitime, raporturile globale de putere vehement contestate de challengeri ambițioși (inclusiv entități non-statale), detenta tehnologică gata să-i preschimbe pe oameni în contingente de nimicari, dereglările mediului înconjurător, nu neapărat în averse regulate, afirmarea axiologiilor încă mai hidoase decât ideologiile intransigente din perioada „războiului rece” și, desigur, actele și faptele oamenilor politici ultra-dependenți de narațiuni prestabilite, toate acestea și fiecare în parte, sunt înghesuite în alocuțiuni de complezență ori proiectate la timpul viitor, eventual în maniera lui Ludovic al XV-lea.

Binecunoscutul Jacques Attali a redactat lucrarea „Cum să ne apărăm de crizele următoare” (Iași/București, Editura Polirom, 2019; ediție originară 2018) înainte de vremea noului coronavirus. Considerațiile pe care le promovează – cumva în prelungirea unor opere precum „L’Anti-économique”, „Les Trois Mondes”, „Une brève histoire de l’avenir”, „Survivre aux crises”, „Vivement après-demain” – , pe de o parte incriminează discursul elitelor dominante, făurit de Roslingii docili sub oblăduirea … fundațiilor lui Bill și Melinda Gates [a se vedea și: Hans Rosling, Ola Rosling, Anna Rosling Rönnlund – „Factfulness. Pourquoi le monde va miex que vous ne le pensez” (Paris, Flammarion, 2019)], în fapt tentativa de a întinde lozinca „Totul merge bine/Totul va fi bine” (economia developează ritmuri eclatante, sărăcia extremă se diminuează, speranța de viață crește, educația progresează, tehnologia acompaniază „starea de bine” a oamenilor simpli etc.) peste bolile cronice ale omenirii (concentrarea fără precedent a bogăției – vezi și referirile lui Joseph Stiglitz la „cei 1 %” – , statutele din ce în ce mai precare ale indivizilor – de la contractul de muncă la rezidență și de la căsătorie la preferințele politice, artistice sau religioase – , elementele de infrastructură tot mai prost întreținute – priviți către centralele nucleare și baraje, nu către șoselele de mare viteză! -, sănătatea mondială amenințată de mari pericole – aer poluat, încălzire globală, drastice perturbări climatice – ș.a.), iar pe de altă parte atrage atenția asupra periculoasei vecinătăți între economia global-integrată și sistemul juridic degajat de exigențele statului de drept, o vecinătate dorită, nu-i așa?, de „cei care distrug patrimonii materiale pentru a extrage fluxuri imateriale” (intelectualul comentat a vorbit, nu o dată, despre existența „guvernului mondial”). În astfel de condiții,  democrația pare a fi un sistem dificil de menținut (op. cit., p. 51 și urm.): presupușii ei partizani sunt aproape deposedați de luciditate și de combativitate, iar „inginerii sociali” abia așteaptă să fructifice eventualele evenimente abrupte în legătură cu „țările periferice majore” (China, Rusia, Turcia, Brazilia, Mexic …).

…Adevărații democrați? Potrivit lui Attali, ar fi cazul să pună pe primul plan protejarea drepturilor generațiilor viitoare (pot începe prin… a-și apăra propria avere); apoi să intre în alianțe familiale, amicale, profesionale, asociative, sindicale, politice cu oameni care intenționează să aibă exercițiul libertății dincolo de cadrele fixate cândva de teoreticianul Thomas Hobbes; și, desigur, să onoreze invitațiile la petrecerile organizate de erudiții clipei, dar neapărat … să danseze pe lângă ușă !

„Bogații transformă democrațiile în plutocrații: ei reușesc să facă în așa fel încât deciziile colective să fie luate exclusiv în funcție de interesele lor, chiar dacă ceilalți alegători consideră că au și ei un cuvânt de spus. În special bogații impun decizii puțin conforme cu exigențele ecologice planetare, pentru că se pot ține departe de consecințele pe termen scurt ale unei înrăutățiri climatice. În plus, în timp ce piața s-a globalizat, democrația presupune existența unor frontiere; zi de zi, globalizarea piețelor golește tot mai mult democrațiile de sens. Înglodate în mici scandaluri, purtând grija unei populații schimbătoare, guvernele democratice nu-și mai acordă timpul pentru a fi nepopulare pe termen scurt și de a acționa pe termen lung. Iar piețele financiare, ele însele globalizate, dictează propriile legi și impun o concurență ce duce la scăderea retribuirii muncii și a impozitelor pe capital. În fine, instrumentele de măsură se golesc tot mai mult de sens: oamenii își dau tot mai bine seama că operațiunile contabile nu mai înseamnă nimic. PIB-ul nu măsoară degradarea mediului, nici timpul petrecut în activități de divertisment sau în conversații pe rețelele sociale. Tot astfel, el nu evaluează nici educația, nici speranța de viață, nici starea naturii. Prin urmare, conducătorii, oricât de onești vor fi fiind ei, sunt percepuți ca niște marionete în mâinile bogaților și ale impostorilor. 

În consecință, peste tot în lume, democrația este atacată, guvernele sunt greu de format, iar elitele administrative și economice sunt puse la zid, sub acuzația de a nu fi rezolvat problemele societății și de a se supune pretențiilor bogaților și ale mass-media. Asistăm la apariția explicită a ideii că democrația nu mai este de actualitate, că trebuie trecut la altceva. Date fiind înclinația ei spre compromis, toleranța pentru ideile celorlalți și refuzul fanatismului, democrația este văzută ca fiind incapabilă să facă popoarele să viseze, să le călăuzească pe înălțimi. Iar de vreme ce a eșuat, alte discursuri se fac auzite, dând prioritate identității în detrimentul deschiderii, securității în detrimentul libertății, tradiției în detrimentul inovației, vehemenței în detrimentul rațiunii. La fel ca în alte perioade întunecate ale Istoriei, asistăm la glorificarea celor puternici, a doctrinelor fanatice, a ideologiilor intolerante. ”

Corvin Bejinariu

Despre autor