Deși am vizitat cetatea încă din copilărie de foarte multe ori, am dorit să o revăd într-o nouă lumină, după recentele amenajări realizate. Casa custodelui, locul unde se vând biletele, a fost mutată și un circuit bine definit asigură fluxul vizitatorilor într-un singur sens, motiv pentru care, paraclisul și alte încăperi interesante nu au putut fi prinse, fără a încălca regulile impuse de situația actuală.
Am regăsit cetatea parcă mai frumoasă, mai îngrijită și modernizată, după modelul obiectivelor turistice din afară. Lumea amestecată: unii respectau restricțiile, alții nu. La intrarea în fiecare încăpere era specificat numărul simultan de persoane care o pot vizita. Era destulă animație, și m-am bucurat că lumea și-a reluat viața, chiar și în criză.
Am remarcat lucruri deosebite, capabile să stârnească interesul. Chiar de la intrare, ești pus în temă cu istoria cetății, ridicată de Petru I Mușat, domnul Moldovei, atestată documentar în 1388 de o scrisoare trimisă lui Vladislav Iagello, regele Poloniei. Filmulețul proiectat aici, descrie cu imagini multele atacuri suferite, asediile, jafurile și distrugerea cetății de imperiul Otoman în 1675, prilej cu care i-a răpit toate bogățiile. Un cutremur a reușit să dărâme laturi întregi ale cetății lăsând-o în ruină. După 1775, când nordul Moldovei este anexat de Imperiul habsburgic, cetatea nu a fost revendicată de autoritățile locale și a trecut în posesia noilor stăpâni. Timp de 100 de ani, localnicii din zonă au avut permisiunea de la noua stăpânire să ia piatra pentru construcție din cetate, în propriile gospodării, împuținând-o și mai mult.
Între 1895 și 1904, arhitectul austriac Karl Romstorfer a dezvelit ruinele cetății acoperite de pământ, lucrare finanțată de Ministerul Cultelor din Viena, multe artefacte constituind în prezent colecțiile arheologice de la Muzeul de Istorie din Suceava. După 1951, pe ruinele cetății s-a organizat primul șantier arheologic de profesorul Ion Nistor și s-au făcut lucrări de consolidare. Au urmat două etape de restaurare între timp, iar în perioada 2011-2015, cu finanțare europeană s-a reabilitat și i s-a dat forma și structura pe care le vedem azi.
Traseul vizitei e cu multe popasuri, fiecare cameră (răcoroasă) având lucruri interesante de oferit. Ești întâmpinat cu povestea cetății, derulată sub forma unui film chiar în lapidariu, spațiu dedicat fragmentelor din piatră găsite în urma săpăturilor arheologice, ca făcând altă dată parte din structura de rezistență sau din elementele decorative care înfrumusețau cetatea. Trei turnuri de apărare își deapănă poveștile, fiind folosită butaforia însoțită de replici convingătoare ale armelor medievale, etalate ingenios, astfel că ești teleportat în evul mediu, ca parte dintr-un tabloul de epocă. Există multe puncte de atracție cum ar fi istorisirile despre tezaurul Moldovei, despre monetărie, impresii ale străinilor despre societatea noastră cu obiceiurile, bogățiile țării, veșmintele, ocupații și multe altele. Efectele sonore, imaginile și textele traduse în limba română, confirmă buna părere a tuturor celor care au trecut pe meleaguri moldave. Un loc aparte mi-a părut spațiul amenajat pentru blazoanele boierilor și sincer am fost impresionată. Să nu vă închipuiți că seamănă cu cele din vest, sunt simple. Printre cele multe expuse, nominalizate pe boieri, le-am căutat curioasă pe cele ale lui Luca Arbore și Grigore Ureche.
Sala voievozilor este un loc unde trebuie să stai mai mult, să descoperi și să citești informațiile despre toți cei care au fost domnitorii Moldovei, mari și mai mici, care au avut legătură cu cetatea. Un ecran interactiv cu arborii genealogici ai diferitelor familii domnitoare îți suscită curiozitatea fiind un loc mare consumator de timp, de unde cu greu te desprinzi. Am așteptat la rând să mă delectez și eu, mai ales cu Mușatinii. În continuarea aceluiași spațiu, am explorat cu mult interes, tot pe un panou interactiv ce rula necontenit, cetățile contemporane Sucevei (Luvru!) ca și capetele încoronate și diverse personalități trăitoare pe vremea evului mediu. I-am descoperit astfel pe Columb, Isabela Spaniei, Henric al VII-lea, Papa Sixt al IV-lea, Matei Corvin, Ivan III-lea, etc.
Câteva săli erau închise și aș fi dorit să le vad, dar probabil, cu altă ocazie voi finaliza acest deziderat. De pe podul de acces ce trece peste șanțul de apărare, se vede zona industrială a Sucevei, dar frânturi din oraș se pot vedea și din diverse unghiuri. Nu a fost deschis circuitul în parte superioară a cetății să poți admira orașul și să poți aprecia frumusețea acestui loc plin de istorie, de tragedii, de amintiri ale unor vremuri tulburi și încercate.
Cetatea nu a fost cucerită niciodată, ea a fost trădată pe vremea lui Petru Rareș. A fost o fortificație importantă, care și-a jucat bine rolul, numărându-se printre puținele de acest gen din țară.
Dacă vreți să asistați la o lecție de istorie medievală fără profesor, sunteți invitați la Suceava!
