25/07/2023

O femeie cu dublă cetățenie a trecut pe jos prin PTF Siret cu 100.000 de dolari 

Scris de Saptamanalul de Radauti


Pe 25 iulie, în jurul orei 11.00, o femeie în vârstă de 47 de ani, cu dublă cetățenie româno-ucraineană, care tocmai trecuse pe jos prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a fost oprită pentru control, la 50 de metri de punct, de către un echipaj mobil din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret. 

Polițiștii au considerat femeia suspectă din motive pe care evident că nu le detaliază.   

În rucsacul pe care îl avea asupra ei, polițiștii de frontieră au descoperit 100.000 de dolari. Femeia, în vârstă de 47 de ani,  a declarat că banii îi aparțin dar nu i-a declarat în vamă. 

Trecerea unei sume atât de mare de bani este ilegală și există șanse mari ca banii să fie confiscați. 

Având în vedere cele constatate, în baza articolului 17, alin. 2 din Legea 86/2006, modificată prin OUG 54/2010, persoana și suma în valută au fost preluate de către lucrători Biroului Vamal Siret în vederea aplicării măsurilor legale ce se impun.

Saptamanalul de Radauti