18/09/2026

14 polițiști de la Serviciul Rutier Suceava, anchetați de procurori pentru posibile fapte de abuz în serviciu legate de eliberarea de permise și alte documente

Scris de Saptamanalul de Radauti


Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au anunțat că au continuat urmărirea penală față de 18 suspecți, din care 14 polițiști de la Serviciul Rutier, pentru fapte de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Acțiunea a început din luna noiembrie a anului trecut iar acum, în septembrie 2026, cei cercetați au dobândit calitatea de suspecți.

Polițiștii sunt acuzați că nu au respectat procedura de restituire a permiselor de conducere și a altor documente, fără a exista acuzații directe de corupție.

Documentele eliberate vizează contravenienți, și beneficiari în același timp, din tot județul:

”Din probatoriul administrat în cauză au rezultat indicii că, începând din anul 2024 și, cu precădere, în cursul anului 2025, la nivelul structurii de eliberare a documentelor din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au fost efectuate în mod repetat operațiuni cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la aplicarea și radierea măsurilor dispuse în materie rutieră, precum și la restituirea permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare și plăcuțelor de înmatriculare.
Din actele de urmărire penală rezultă indicii privind caracterul repetat al acestor practici. În concret, cercetările vizează numeroase situații în care asemenea documente sau bunuri ar fi fost restituite unor persoane diferite de titularii acestora, fără respectarea condițiilor prevăzute de lege, fiind astfel facilitată redobândirea lor într-un termen mai scurt și prin eludarea procedurilor aplicabile. În anumite cazuri, persoanele care se prezentau pentru ridicarea documentelor au completat cererile de restituire utilizând datele titularilor, iar respectivele cereri au fost ulterior folosite în evidențele Serviciului Rutier pentru justificarea operațiunilor de restituire efectuate”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Având în vedere faza anchetei, toți suspecții se bucură de prezumția de nevinovăție.

Saptamanalul de Radauti