25/07/2023

Patru răniți, după ce un tânăr aflat la volanul unui BMW a intrat pe sens opus

Scris de Saptamanalul de Radauti


Pompierii militari de la Vatra Dornei au intervenit luni, în jurul orei 17.00, la un accident rutier produs pe strada Roșu din municipiul stațiune, zona de ieșire spre Bistrița.

La fața locului a fost găsit un BMW intrat pe contrasens, într-un autoturism Renault. Cei din Renault au resimțit mai puternic șocul și au fost duși cu ambulanțele la Spitalul municipal Vatra Dornei.       

Din ancheta poliției rezultă că un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Tudora, județul Botoșani, în timp ce conducea un BMW, pe strada Roșu din Vatra Dornei, pe direcția Bistrița către Vatra Dornei, pe fondul neatenției în conducere, având alte preocupări în timpul mersului, a lăsat volanul liber și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

BMW-ul a pătruns pe sens opus, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Renault condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 20 de ani, localnic din Vatra Dornei.

Au fost transportați la Spitalul municipal Vatra Dornei șoferul, o pasageră de 20 de ani, o altă pasageră de 54 de ani și un băiat de 9 ani, toți din Vatra Dornei. Cei patru au suferit leziuni ușoare.

Saptamanalul de Radauti