22/01/2023

Fratele mort, sora cu atac de panica, în urma unui puternic incendiu

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un bărbat în vârstă de 60 de ani cu probleme locomotorii și-a pierdut viața în cursul zilei de duminică după ce locuința sa din Rădăuți a fost cuprinsă de un puternic incendiu. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit în casă de pompierii chemați să stingă incendiul. Sora proprietarului a făcut atac de panică, motiv pentru care echipajul medical venit la fața locului i-a acordat primele îngrijiri și apoi a transportat-o la Spitalul Municipal Rădăuți pentru îngrijiri de specialitate. Incendiul se manifesta generalizat la casa de locuit și exista pericol de propagare la construcțiile învecinate. Flăcările au afectat și două autovehicule, care au suferit avarii în diferite proporții. La fața locului au acționat pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2. Cauza incendiului era în curs de stabilire.

Saptamanalul de Radauti