Procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au acționat în această săptămână într-un dosar legat de doi tineri implicați în trafic de droguri pe zona Siret.
Ancheta din acest caz a început din anul 2021, când s-a făcut o captură de 2,5 kilograme de canabis. Datele de anchetă au arătat că principalul inculpatul, un tânăr de 19 ani în anul 2021, a continuat să se alimenteze cu droguri și după ce s-a mutat la Cluj. El a găsit un complice căruia îi trimitea drogurile, la Siret, iar aceasta se ocupa mai departe de comerț.
În anul 2021, au existat informații că Mihai Gabriel Boca, în vârstă de 19 ani, deține o cantitate de droguri la un imobil din orașul Siret, de unde aprovizionează consumatori din Siret și localități limitrofe.
Când polițiștii urmau să ajungă la domiciliul său tânărul a reușit să schimbe locația substanțelor interzise. A scăpat așadar la mustață de punerea directă sub acuzare.
Avea să se stabilească ulterior că acesta, alături de complici, a transportat și depozitat în anexa unei case nelocuite din Mușenița canabis și ciuperci uscate în care s-au pus în evidență Psilocine și Psilocybine, substanțe care intră la categoria droguri de mare risc.
În iulie 2021 doi copii au descoperit în podul șurei casei nelocuite din Mușenița o geantă de voiaj și o cutie de carton în care erau ambalate droguri. Atunci, a fost sesizată poliția iar din șura anexei au fost ridicate aproape 2500 grame de canabis și 4,43 grame ciuperci uscate.
Din ancheta coordonată de DIICOT rezultă că din februarie 2023, același Boca, aflat în municipiul Cluj Napoca, a început să facă din nou livrări de canabis și de etnobotanice în special unor clienți din Siret. Cel care făcea efectiv traficul pe zona Siret, rezultă din anchetă, era Alexandru Marius Dumitraș, în vârstă de 34 de ani.
Tânărul în vârstă de 34 de ani este acuzat că a vândut cantitatea de 135 grame de canabis (procurată de la Boca) unor persoane necunoscute, încasând de la acestea peste 6.000 de lei.
Totodată, același Dumitraș mai este acuzat că a procurat de la Boca peste 500 de grame de etnobotanice pe care, la diferite intervale de timp, le-a vândut în cadrul a 51 de acte materiale (număr de acte de vânzare pentru care sunt probe), încasând sumele de peste 27.000 de lei, 200 de euro și 50 de lire.
Ca număr de capete de acuzare, Mihai Gabriel Boca este acuzat de 7 infracțiuni de trafic de droguri de risc și de mare de risc și de ”efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse psihoactive în formă continuată”, în timp ce inculpatul Marius Alexandru Dumitraș este pus sub acuzare pentru trei infracțiuni, el fiind intrat mai recent în afacerea ilegală.
În urma propunerii formulate de procurorii de la DIICOT, ambii inculpați au fost arestați preventiv de judecătorii de la Tribunalul Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și pentru operațiuni cu produse cu efecte psihoactive, infracțiuni comise în formă continuată. Cei doi tineri se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.