29/11/2020

Biserica armenească Hagigadar

Scris de Georgeta Olaru Leonte

29/11/2020


Acum câteva zile mă întorceam din ”regat” și m-am abătut pe la biserica Hagigadar, aflată la 3 kilometri de municipiul Suceava. Toți cei care trec pe șoseaua de centură o văd în depărtare, situată pe un deal, solitară și misterioasă. I se mai spune și Mănăstirea Dorințelor, hagiu (dorință) și gadare (a împlini), în limba armeană. Pelerinii (nu numai armeni) din toată țara care vin aici, urcă dealul și înconjoară biserica de trei ori în genunchi, păstrând speranța și credința împlinirii gândurilor bune. Istoria acestui loc începe în anul 1.512 când doi frați armeni, negustori de vite, în drumul spre Budapesta înnoptează pe culme. În vis le apare Maica Domnului care îi binecuvântează să le izbutească negoțul și le cere să ridice pe locul acela o mănăstire din piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Lucrurile s-au petrecut întocmai și frații au ridicat o mănăstire de piatră fortificată, numită Hagigadar. Un an a durat construcția ei, în vremea lui Bogdan cel Orb, fiul lui Ștefan cel Mare.

Armenii reprezintă una din cele mai vechi naționalități conlocuitoare din țara noastră. De știut că Armenia a devenit primul stat creștin din lume în 301 d.C., adoptând creștinismul ca religie de stat. Istoria lor ne arată că  pierzându-și independența începând din 370 d.C., populația armeană a emigrat în toată lumea ajungând și pe teritoriile noastre. În 1.408, Alexandru cel Bun emite un hrisov prin care permitea fondarea unei episcopii armene în orașul Suceava. Aici se mai găsește și Mănăstirea Zamca, care aparține tot armenilor.

Viața monahală avea pentru armeni un anumit specific. Nu oricine putea să devină călugăr, ci numai cei din mediile înstărite și aveau misiunea de a scrie și de a studia în folosul comunității, toți călugării fiind și preoți. Astăzi numărul călugărilor este foarte mic, o comunitate existând la Biserica Sfântului Mormânt, care slujește alături de celelalte confesiuni (catolică, ortodoxă și greco-catolică).

Armenii dintotdeauna s-au ocupat cu mici afaceri de familie, comerț și de prelucrarea bijuteriilor, relațiile cu românii fiind bune, în pofida faptului că zugravii de la Mănăstirea Voroneț i-au pictat pe armeni în iad, alături de turci. Cu timpul, au plecat repatriindu-se în valuri organizate de regimul comunist. În prezent, cele mai importante comunități de pe teritoriul țării se află în Constanța și București. Multe personalități s-au ridicat din rândul armenilor începând cu Ioan Vodă cel Cumplit, Manuc Bei (care a ridicat hanul bucureștean), Ana Aslan, Ștefan Agopian, generalul Iakob Zadik, David Ohanesian, Varujan Vosganian,Vartan Arachelian ș.a.

Pentru mine vizita la Hagigadar a fost deosebită, pentru că este prima dată când am avut ocazia să intru în biserică. Aceasta se deschide doar joia și vinerea câte o oră pe zi când vine preotul armean de la Suceava. Este foarte simplă și mică, fără nici un fel de bănci sau strane. Inventarul bisericii cuprinde mai multe icoane vechi dintre care Icoana Maicii Domnului din altar, considerată a fi făcătoare de minuni. Dimitrie Dan menționează că pe icoană, mai demult, erau obiecte din aur și argint sub formă de ochi, dinți, mâini, picioare etc. aduse jertfă de oamenii suferinzi.

Hramul bisericii este pe 15 august, fiind condus de parohul armean din Suceava cu participarea liderilor armenilor din România și înalți ierarhi, alături de enoriași. Limba în care se slujește în biserică este armeana literară veche. Sărbătorirea se face mereu duminica, indiferent în ce zi a săptămânii cade ziua de 15 august. Atunci pelerinii sunt serviți cu o supă de urechiușe și tradiționalul pilaf cu carne de vită.

În anul 2001 hramul Mănăstirii Hagigadar a coincis cu sărbătorirea a 1.700 de ani de când creștinismul a fost proclamat religie de stat în Armenia și a 600 de ani de când, prin hrisovul voievodului Moldovei Alexandru cel Bun, s-a înființat Episcopia Armeană la Suceava. În anul 2012, s-au sărbătorit 500 de ani de la ridicarea mănăstirii, moment marcat printr-un monument ridicat în curtea interioară a bisericii. Am vizitat Mănăstirea Hagigadar la ora dimineții, când verdeața copacilor și a ierbii se îngemăna cromatic cu patina vechilor ziduri de incintă. La umbra zidurilor din incintă, străbătute de șase porți, de jur împrejur, sunt amenajate mese și bănci pentru odihna pelerinilor. Spre sud, o vedere superbă se deschide asupra văii, cu un luciu de apă la orizont. Copacii bătrâni, atmosfera de intimitate și liniște te fac să te simți protejat și acoperit de daruri cerești. Fiind zi de marți, nu era lume, doar o fetică care îngrijea de florile din trapeză. Îmi reamintesc topografia locului și remarc o noutate: pe două ziduri sunt montate postere mari reprezentând personalitățile marcante ale armenilor viețuitori pe pământ românesc. Un gest de bună aducere aminte, de pomenire a celor ce au adus ceva în plus comunității armene. Mă bucur că am revăzut această oază de liniște și pace!

Georgeta Olaru Leonte

Despre autor