Vineri noapte, în jurul orei 22.00, un autoturism scăpat de sub control a ieșit în afara părții carosabile la ieșirea din municipiul Fălticeni spre Șoldănești. Autoturismul s-a lovit puternic de un stâlp din beton și a ajuns în perimetrul unei case.
La fața locului s-a constatat că sunt doi bărbați implicați, din care unul era în stare de inconștiență.
Echipajele medicale au trecut la manevre de resuscitare însă, din păcate, pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, fiind declarată decedată la fața locului.
Cel de-al doilea bărbat implicat în accident a fost monitorizat și ulterior a refuzat să fie transportat la spital.
Pompierii militari au intervenit la locul accidentului cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Pompierii militari au asigurat măsuri specifice la locul accidentului, fiind afectat și un stâlp de electricitate.