26/03/2021

Turneul Bucovinei la padbol, etapă din Romanian Padbol Tour

Scris de Luigi Baragoiu


Clubul AS Campo di Medici din municipiul Rădăuți va găzdui, în prima decadă a lunii mai, Turneul Bucovinei la padbol, competiție care face parte din Romanian Padbol Tour și la care vor participa aproape 50 de echipe din țară. Provenit din aceeași rădăcină cu fotbalul, padbolul a fost inventat și practicat prima dată în Argentina, unde nevoia complementară de spectacol a fotbaliștilor a generat, organic, un nou fenomen.

Padbolul împrumută frumusețea fotbalului și gentilețea tenisului. Padbolul are ritm, tehnică, tactică și strategie. Padbolul este un sport oficial recunoscut de către Ministerul Tineretului și Sportului, iar activitatea sa sportivă este organizată și reglementată la nivel național de către Asociația Romană de Padbol, instituție care urmează să se transforme în Federația Română de Padbol. Beneficiile practicării padbolului pot fi astfel sintetizate: un sport fără limită de vârsta, greutate, înălțime, sex, un sport care nu necesită abilități tehnice excepționale, promovează distracția și un stil de viată sănătos, îmbunătățește condiția fizică, ajută la dezvoltarea reflexelor și la o mai bună coordonare motorie, îmbunătățește echilibrul aerobic și ajută la pierderea în greutate, este un exercițiu intens pentru creier, complementar pentru alte sporturi, îndeosebi pentru fotbal, padbol corporate – ideal pentru relaxare, teambuilding și competiții și multiple beneficii medicale. Mai mult de atât, padbolul se poate practica în siguranță în această perioadă, echipele fiind formate din câte doi jucători, iar distanțarea se păstrează în mod natural, chiar prin însăși dinamica jocului.

Padbol Club Rădăuți dispune de două terenuri amplasate în prelungirea Scruntari, în baza sportivă Club Campo di Medici

Infrastructura specifică padbolului are un grad ridicat de atractivitate și contribuie la conturarea unei imagini aparte. Padbolul este un element foarte important pentru socializare și pentru relaxare. Toate aspectele descrise în rândurile de mai sus conduc spre un singur numitor comun: padbolul este un sport al secolului XXI, un sport care a intrat deja în preferințele publicului consumator și, treptat, își va consolida această poziție. Padbol Club Rădăuți a fost deschis în luna august 2020 și dispune de două terenuri de padbol amplasate în prelungirea Scruntari, în baza sportivă Club Campo di Medici.

Luigi Baragoiu