16/10/2023

Urmărire în jurul Rădăuților după un tânăr care a refuzat să oprească și după ce s-au tras focuri de armă 

Scris de Saptamanalul de Radauti


În interval de ceva mai mult de 24 de ore, echipaje de poliție ale IPJ Suceava au fost nevoite să plece în urmărirea a trei șoferi și a unui motociclist care nu au oprit la semnal și care s-au angajat în urmăriri periculoase pentru ei, pentru alți participanți la trafic și pentru polițiști. Fugarii nu aveau permise de conducere și erau băuți ori drogați.

La Rădăuți, un tânăr fără permis a gonit cu mare viteză chiar și după ce s-a tras după mașina sa.

În noaptea de 13 spre 14 octombrie, la 4.30, polițiștii de la Rădăuți au efectuat semnal de oprire unui șofer pe Calea Bucovinei din municipiu. Cel de la volan nu a oprit și a mărit viteza de deplasare, spre Dornești.

După ce fugarul a ieșit din municipiul Rădăuți, într-o zonă mai izolată, unul dintre agenți, după efectuarea somațiilor prin sistemul acustic al autospecialei, a tras trei focuri de armă, două în plan vertical și unul în direcția pneurilor mașinii.

Fugarul nu a oprit nici în aceste condiții iar la un moment dat, având în vedere riscurile, polițiștii au renunțat la urmărire. S-a dat alarma însă și altor echipaje, iar mașina a fost reperată ulterior la Bădeuți. 

Proprietarul mașinii, un tânăr de 22 de ani, a fost identificat în scurt timp.

Tânărul a fugit de polițiști pentru că nu are permis de conducere. El a fost verificat cu aparatele etilotest și DrogTest, rezultatele fiind negative.

Poliția a explicat de ce a renunțat pentru moment la urmărirea din noapte:

”În condițiile în care nu s-a putut evalua cu exactitate dacă în autoturism se află mai multe persoane, existând posibilitatea rănirii pasagerilor, polițiștii au evaluat obiectiv situația și nu au executat alte focuri de armă”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu.   

Saptamanalul de Radauti