09/04/2024

Urmărire a Poliției pe E 85 după un motociclist fără permis

Scris de Saptamanalul de Radauti


În seara zilei de luni, în jurul orei 20.00, un echipaj de la Serviciul Rutier Bacău a efectuat semnal regulamentar de oprire unui motociclist care se deplasa pe E 85, direcția dinspre Adjud spre Bacău.

Inițial, motociclistul a dat impresia că va opri, încetinind viteza până la oprire dar, când polițiștii au coborât din mașină pentru a-l legitima, motociclistul a plecat în trombă de la fața locului.

Fugarul și-a continuat drumul pe E 85 doar că spre ghinionul său pe traseu mai erau și alte echipaje.

În zona localității Dumbrava, un echipaj i-a ieșit în fața motociclistului și i-a limitat zona de deplasare spre dreapta, forțându-l să oprească în cele din urmă.

În scurt timp s-a constatat că motociclistul are 18 ani și este din județul Suceava. El a avut un permis de conducere A1, suspendat din 2023, care oricum nu este necorespunzător categoriei A din care face parte motocicleta.

”Tânărul este cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul și conducerea unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.

 

 

Saptamanalul de Radauti