20/02/2024

Una din cele mai mari ferme de porci din țară se va deschide în curând în județul Suceava

Scris de Saptamanalul de Radauti


O fermă de porci de mari dimensiuni, care presupune o investiție de peste 20 de milioane de euro, este aproape finalizată în comuna Verești, pe amplasamentul fostei crescătorii din comună.

Aproximativ o treime din ferma întinsă pe 28 de hectare a fost retehnologizată.

Totul este nou, de la halele de cazare ale porcilor și până la sistemul automat de furajare, adăpare și până la stația de ultimă generație de neutralizare a dejecțiilor.

Investitorul este omul de afaceri Cătălin Trandafir din Constanța.

El a declarat pentru Monitorul de Suceava că ferma va avea în jur de 25 de angajați, deja recrutați în mare parte, plus personalul administrativ, din clădirea de birouri.

Personalul de la fermă are rolul de supraveghere și de intervenție doar dacă apare o problemă în fluxul normal de furajare și adăpare.

Ferma va începe cu o capacitate de 100-120.000 de purcei pe an în 2024, cu obiectiv de creștere rapidă în următorii ani

Conform Monitorul de Suceava, purcei de 25 de kilograme vor veni pe loturi săptămânale din Germania și după 90-100 de zile de fermă vor avea în jur de 105 kilograme, greutatea la care vor fi gata pentru abatorizare.

Obiectivul investitorului este însă de a ajunge în câțiva ani la 350.000 de porci pentru sacrificare pe an.

Într-un viitor nu foarte îndepărtat la ferma de la Verești se dorește și deschiderea unei maternități de porci.

Saptamanalul de Radauti