26/07/2023

Un ucrainean care a venit în PTF Siret pentru a recupera 100.000 de dolari, lăsat fără încă 390.000 de dolari

Scris de Saptamanalul de Radauti


Cazul femeii cu cetățenie dublă româno-ucraineană prinsă pe 25 iulie în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Siret cu un rucsac în care se aflau 100.000 de dolari pe care nu i-a declarat în vamă, a luat o turnură și mai complicată.

În timp ce femeia era audiată, un bărbat în vârstă de 50 de ani, cu cetățenie ucraineană, s-a prezentat la Poliția de Frontieră și a declarat că banii îi aparțin și că în rucsacul pe care îl avea asupra sa mai are aproximativ 400.000 de dolari.

Omul a încercat să-i convingă pe polițiști că are documente care justifică banii. 

”În urma unor verificări specifice cu privire la documentele prezentate de bărbat pentru banii pe care-i deținea și a constatării faptului că există neconcordanțe între declarațiile femeii și ale bărbatului, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal. Drept urmare, în urma inventarierii valutei din rucsacul bărbatului, s-a constatat că este vorba de 390.000 de dolari, valută care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Astfel, în total, în cursul zilei de ieri, polițiștii de frontieră au confiscat de la ambele persoane suma de 490.000 de dolari”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Ancheta va fi coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care urmează să decidă ce se va întâmpla în continuare cu marea sumă de bani.

Saptamanalul de Radauti