25/09/2021

Un tânăr mort, alți doi răniți, după ce o mașină s-a zdrobit de un copac

Scris de Saptamanalul de Radauti


Accident cu final tragic, vineri noapte, la Marginea.

Un autoturism scăpat de sub control, în care se aflau trei tineri, s-a zdrobit de un copac. Unul dintre tineri a fost găsit proiectat în afara mașinii, în timp ce altul era încarcerat. Din nefericire, pentru persoana găsită în afara mașinii, în stop cardio respirator s-a constat decesul. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 17 ani. Ceilalți doi pasageri au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale (un minor de 15 ani și șoferul autoturismului 18 ani).

La locul tragediei au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2) cu sprijinul a două ambulanțe SAJ.

Saptamanalul de Radauti