10/03/2024

Un șofer beat, care accidentase mortal o femeie și fugise, prins după o operațiune cu 12 echipaje de poliție

Scris de Florin Paiu


În seara zilei de 9 martie, în jurul orei 19.40, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 că pe raza satului Leucușești, comuna Preutești, a avut loc un accident rutier.

La fața locului era o femeie decedată, proiectată în șanț iar indiciile de la fața locului au arătat în scurt timp că este vorba de un accident rutier.

S-a stabilit că un autoturism care rula pe drumul comunal din localitate a acroșat pe o femeie de 63 de ani, localnică, ce se deplasa în calitate de pieton în zona acostamentului. În urma impactului femeia a decedat.

Șoferul nu a oprit la locul accidentului și a părăsit în viteză zona.

La acea oră, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava desfășura o amplă acțiune de control în trafic, astfel că 12 echipaje au fost angrenate în filtre pe zona Fălticeni. Șoferul fugar a fost prins în aproximativ jumătate de oră.

”Deși nu existau martori și indicii privind vehiculul implicat, imediat au fost mobilizate toate echipajele din cadrul a trei subunități din proximitate, efectuându-se blocaje totale în trafic prin polițiștii rutieri, iar echipajele de ordine publică au fost mobilizate pentru perierea tuturor drumurilor comunale și obținerea de informații.

La scurt timp polițiștii au obținut o informație cu privire la faptul că un autoturism condus de un șofer posibil băut a acroșat ușor o mașină parcată pe raza satului Huși, din comuna Preutești.

Imediat a fost deplasat în zonă un echipaj din cadrul Compartimentului Rutier Poliția Municipiului Fălticeni, la scurt timp fiind identificat și blocat în trafic un autoturism care circula din sens opus și care prezenta urme de avarii în partea din față.

Șoferul a fost extras din autoturism fără probleme, deși a opus rezistenta și a fost recalcitrant”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

Tânărul în vârstă de 34 de ani, din Preutești, conducea un Ford Fiesta și a lovit-o în plin cu mașina la Olga L., în vârstă de 63 de ani, care, se deplasa ca pieton, regulamentar, din sens opus, pe partea stângă a drumului, având în vedere direcția de mers a autoturismului, a rezultat din ancheta polițiștilor rutieri.

În urma verificării cu etilotetsul a rezultat că șoferul avea concentrația de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, după administrarea materialului probator și parcurgerea etapelor procesual-penale, urmând a se dispune și măsuri preventive față de șofer.

Potrivit noilor reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

  • nu deținea permis de conducere;
  • deținea un permis de conducere necorespunzătorcategoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

 Așadar, autorul accidentului va primit cert o pedeapsă cu executare.

Florin Paiu