05/01/2021

Un copil de 14 ani și fratele său de 2 ani, accidentați de o mașină

Scris de Florin Paiu


Tragedie evitată în ultimul moment pe drumul național 2H din Vicovu de Sus, în timp ce un minor în vârstă de 14 ani s-a angajat într-o traversare neregulamentară și imprudentă, avându-l în brațe pe fratele său mai mic, de doar 2 ani. Accidentul s-a petrecut miercuri,30 decembrie, în jurul orei 13.30, în timp ce un șofer depășea o căruță.

Din cercetările polițiștilor rezultă că un șofer în vârstă de 51 de ani, din Voitinel, în timp ce conducea un autoturism Toyota, pe un sector de drum în linie dreaptă, a intrat în depășirea unei căruțe care staționa, fiind surprins de pătrunderea pe carosabil, prin fața căruței, a băiatului de 14 ani, cu domiciliul Voitinel, care intenționa să traverseze cu fratele mai mic în brațe. Cei doi copii au fost acroșați cu laterala dreaptă a mașinii, fiind proiectați pe carosabil.

Băiatul de 14 ani și fratele de doar 2 ani au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean Suceava. Aceștia au fost examinați minuțios cu privire la eventuale leziuni la cap.

Minorul de 14 ani a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral ușor, fără pierdere de cunoștință și cu o contuzie toraco-abdominală, în timp ce copilul de 2 ani a avut leziuni minore, un traumatism la umăr.

Șoferul implicat în accident a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămarea corporală din culpă”.

Florin Paiu