09/05/2023

Un condamnat care a profitat de haosul din pandemie și a fugit din țară, încarcerat după mai bine de 3 ani

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un tânăr din Frătăuții Noi, care era urmărit general și condamnat definitiv de mai bine de 3 ani de zile, a ajuns la pușcărie la începutul acestei săptămâni după ce a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, unde baza de date a ”sunat alarma” cu privire la situația sa juridică.

Șerban Lazăr a fost dus sub escortă în Penitenciarul Botoșani, unde ar fi trebuit să ajungă în martie 2020.

Șerban Lazăr a fost condamnat atunci definitiv pentru comiterea infracțiunilor de „trafic de droguri de risc” și „șantaj”. El a fost condamnat alături de Mihăiță-Gheorghiță Buzec, tot din Frătăuții Noi, care are de executat o pedeapsă 2 ani, 7 luni și 10 zile.

În martie 2020, când haosul provocat de pandemie era la cote maxime, iar polițiștii au avut alte priorități, cei doi și-au părăsit domiciliile și au reușit să fugă din țară.

  • De la cultivator de canabis la șantaj al unui minor

În aprilie 2019, structurile de Combatere a Criminalității Organizate s-au sesizat despre faptul că pe raza comunei Frătăuții Noi sunt cel puțin doi tineri care încearcă să înființeze o cultură de canabis, urmărind obținerea de fragmente vegetale, apte pentru a fi valorificate clienților.

Din cercetări a rezultat că Mihăiță Buzec și Șerban Lazăr au procurat, de la finele anului 2018, canabis din surse necunoscute și l-au vândut cu prețul de 50 de lei gramul mai multor consumatori, prin intermediul unui minor.

Anchetatorii aveau deja date că aceștia au o cultură de canabis, astfel că au acționat la momentul oportun.

Pe 18 iulie 2019 în acest caz s-au efectuat percheziții, ocazie cu care de la locuința lui Mihăiță Buzec au fost ridicate patru plante de culoare verde ajunse la maturitate cu caracteristici asemănătoare plantelor de canabis. Tinerii cultivaseră mai multe plante de canabis, pe care le-au îngrijit, însă doar cele patru fire au ajuns la maturitate.

Ulterior, s-a certificat că este vorba de canabis, cu o masă netă de peste 220 de grame după uscare.

Ancheta și monitorizarea efectuată au mai dus la descoperirea unei fapte grave, care a cântărit decisiv în pedepsele finale.

În cursul lunii ianuarie 2019, pentru că minorul care le vindea canabisul nu a mai dorit să continue această afacere periculoasă, cei doi l-ar fi amenințat cu diverse acte de violență atât pe el, cât și pe membrii familiei sale. Mai mult, minorul le-ar fi dat celor doi diferite sume de bani, pentru ca aceștia să nu pretindă să continue împreună cu ei comercializarea de diferite cantități de canabis. Așa s-a ajuns la încadrarea la infracțiunea de șantaj.

Saptamanalul de Radauti