04/05/2022

Un bărbat și o femeie, găsiți morți într-un imobil părăsit din Rădăuți

Scris de Florin Paiu


Descoperire macabră, în seara zilei de 3 mai, în municipiul Rădăuți, într-un imobil de pe strada Volovățului, care în trecut a găzduit un cămin pentru persoane vârstnice. În interior au fost găsiți decedați un bărbat și o femeie.
Cele două cadavre erau acolo de zile bune, având deja o stare de descompunere. Cei doi sunt decedați cel mai probabil din perioada Paștelui.
Anchetatorii de la Poliția municipiului Rădăuți au stabilit în scurt timp că este vorba de un bărbat în vârstă de 54 de ani și o femeie de 44 de ani, care trăiau în concubinaj. Cei doi nu aveau un domiciliu stabil iar cel mai adesea erau văzuți la înmormântări și parastase, unde mai primeau mâncare și băutură. Cele două figuri erau destul de cunoscute în Rădăuți.
Bărbatul ar fi fost văzut ultima oară în cimitirul din Rădăuți în data de 21 aprilie. De la această dată pleacă și ancheta polițiștilor judiciariști rădăuțeni. Așadar, din joia din Săptămâna Mare.
Judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale Rădăuți au demarat cercetări și au făcut o cercetare la fața locului din care nu au găsit indiciile unei fapte cu violență.
Varianta cea mai plauzibilă pare a fi o intoxicație cu substanță necunoscută. Cei doi ar fi băut alcool în combinație cu o substanță toxică.
Pentru ziua de miercuri, 4 mai, sunt așteptate primele constatări ale medicilor legiști privind cauza morții.

Florin Paiu