02/03/2023

Un bărbat de 60 de ani are de executat peste 3 ani de închisoare pentru că ar fi pipăit pe sâni o fată de 12 ani

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un bărbat în vârstă de 60 de ani, care lucra la Direcția Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Suceava, a fost condamnat de Judecătoria Suceava la pedeapsa de 3 ani și 2 luni de închisoare, sub acuzația că a agresat sexual o fată în vârstă de 12 ani, profitând de faptul că era singură într-un loc public

Din ancheta polițiștilor a rezultat că, pe 29 iulie 2022, o fetiță în vârstă de 12 ani, din Fălticeni, venise cu bunicul său în Parcul Tătărași din Suceava.

Viorel Belțic, din Salcea, angajat la Domeniul Public, se afla în parc în timpul serviciului. La un moment dat, bărbatul s-a apropiat de fetiță într-un loc ferit și a atins-o pe sâni. Bărbatul ar fi insistat pe lângă fată că vrea să îi caute inimioara. Minora s-a speriat și a început să strige după ajutor astfel că în scurt timp a fost alertată poliția.

Bărbatul acuzat a fost audiat iar a doua zi deja prezentat în fața instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală.

Viorel Belțic a fost arestat preventiv în data de 20 iulie însă pe 5 august a fost pus în libertate, în apel, sub măsura controlului judiciar.

Judecătorii au decis în ședința din 1 martie a.c. ca inculpatul să fie condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare și să mențină măsura controlului judiciar asupra inculpatului până când sentința va deveni definitivă.

Judecătorii i-au interzis bărbatului și dreptul de a-și exercita meseria de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (îngrijitor în cadrul Direcției Generale a Domeniului Public – Primăriei municipiului Suceava) pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, dacă aceasta va rămâne definitivă.

Judecătoria Suceava a mai dispus ca inculpatul să îi achite fetei minore suma de 40.000 de lei, cu titlul de daune morale.

Bărbatul acuzat se bucură încă de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a instanțelor de judecată.

Saptamanalul de Radauti