02/03/2023

Mecanicul implicat în deraierea marfarului de la Dornești a câștigat un prim proces cu CFR Marfă, care îi impută prejudiciul

Scris de Florin Paiu


CFR Marfă se judecă cu mecanicul trenului de marfă implicat în incidentul feroviar din august 2019 de la podul care traversează râul Suceava în zona Dornești, atunci când patru vagoane au deraiat pe podul grav deteriorat, unde limita de circulație era de 10 km/h.   

Mircea Octavian Huțan, mecanicul de locomotivă în cauză, a fost convocat la doi ani de la incident la sediul CFR Marfă din Iași, unde i s-a cerut să scrie o cerere prin care să-și asume prejudiciul provocat de accidentul de la Dornești.

Acestuia i s-a imputat suma 92.387 de lei cu titlu de daune. Bărbatul a refuzat să achite banii, iar CFR Marfă l-a acționat în judecată.

Judecătorii de la Tribunalul Suceava, care au analizat cererea, au respins acțiunea. Soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava. Așadar, nu există încă un verdict final în acest caz ci doar o victorie de etapă pentru mecanic, una însă importantă.

Traian Andronachi, avocatul care l-a reprezentat pe mecanicul de locomotivă în fața instanței de judecată, a explicat pentru Monitorul de Suceava de ce pretențiile celor de la CFR Marfă sunt absurde.

”Practic, s-a dorit găsirea unui țap ispășitor, iar acest prejudiciu este unul total nerealist. Chiar dacă un Raport de Investigare, întocmit la data de 18 august 2020 de către Agenția de Investigare Feroviară Română – AGIFER, arătă următorul aspect: <Cauza directă a producerii incidentului o constituie depășirea vitezei maxime admise pe zona podului metalic de la km 0+522, respectiv de 10 km/h, coroborată cu starea tehnică necorespunzătoare a traverselor de lemn speciale existente pe pod>, acest aspect nu dovedește culpa clientului meu”, a arătat avocatul Traian Andronachi.

Convoiul de 25 de vagoane a avut tonaj brut era de 1700 de tone și o lungime de 498 m iar datele de specialitate arată că o viteză de maxim 10 km/h în vârf de pantă ar fi făcut imposibilă deplasarea. Conform experților, limitarea de 10 km/h pe podul feroviar nu poate fi respectată.

În mod tipic pentru țara în care trăim, acea limită de viteză de 10 km/h era impusă dar… nu putea fi respectată.

”Având în vedere toate aspectele pe care le-am menționat și care au fost analizate de judecătorul care a dat verdictul, consider că soluția de la Tribunalul Suceava este una temeinică și legală. Clientul meu a fost hărțuit, și nu de oricine, ci de o companie mare de stat, ceea ce este inacceptabil”, a concluzionat Traian Andronachi.
De precizat că după lucrările de reparații la acest pod viteza de deplasare a fost crescută de la 10 la 30 de kilometri la oră, viteză aferentă tot unor restricții majore și cu care circulă și acum inclusiv trenurile de călători.

Florin Paiu