De luni, 11 septembrie, CFR Călători a modificat mersul trenurilor Suceava – Putna, veștile pentru călători fiind foarte bune.
Trenurile de la Suceava la Putna au timp de parcurs cu aproximativ 35 de minute mai redus, nu datorită infrastructurii reparate (cum ar fi fost ideal) ci datorită realocării pe această linie a automotoarelor Desiro.
După cum a arătat Monitorul de Suceava, acest tip de tren are avantajul că este mult mai ușor manevrabil decât vagoanele clasice cu locomotivă, astfel că nu se mai pierde timpul cu schimbarea sensului de mers, la Dornești, respectiv la capăt de linie, la Putna.
De aici rezultă o reducere a timpului de mers, cu aproximativ 35 de minute.
În noile condiții, trenurile Suceava – Putna fac puțin peste două ore. Timpul de decurs este decent în condițiile în care trenul are nu mai puțin de 17 opriri fiind gândit pentru a deservi multe comunități de pe ruta Rădăuți-Putna.
Asociația Calea ferată Dornești – Putna a publicat și noul mers al trenurilor cu precizarea că toate informațiile pe zile pot fi consultate pe site-ul oficial cfrcalatori.ro.
De la 11.09.2023 se modifică mersul trenurilor pe relația Suceava-Putna , motivul fiind adaptarea la timpii mai mici de parcurs de către automotorul Desiro care va circula regulat, cu mici excepții, astfel:
SÂMBĂTĂ și DUMINICĂ
R5620 Putna 04:27 – Rădăuți 05:31 – Suceava 06:31
R5621 Suceava 07:06 – Rădăuți 08:03 – Putna 09:10
R5622 Putna 13:57 – Rădăuți 15:01 – Suceava 16:01
R5623 Suceava 17:44 – Rădăuți 18:41 – Putna 19:48
LUNI-VINERI
R5624 Putna 05:38 – Rădăuți 06:42 – Suceava 07:45
R5625 Suceava 08:14 – Rădăuți 09:11 – Putna 10:18
R5626 Putna 10:26 – Rădăuți 11:30 – Suceava 12:30
R5627 Suceava 13:20 – Rădăuți 14:41 – Putna 15:59 (nemodificat)
R5628 Putna 16:23 – Rădăuți 17:37 – Suceava 18:56 (nemodificat)
R5629 Suceava 19:20 – Rădăuți 20:17 – Putna 21:24
Avantaje:
– R5624 are legătură la IR1833 Iași-Timișoara
– timp de parcurs mai mic cu 35 minute
– R5621 ajunge mai devreme la Putna pentru slujba se la mănăstire
-R5622 pleacă mai târziu din Putna (timp mai mult pentru turiști să viziteze)