15/01/2021

Traian Andronachi abandonat de PSD, în lupta cu primarul Bogdan Loghin

Scris de Florin Cotos


Traian Andronachi este pe cont propriu în războiul cu primarul Bogdan Loghin. Acțiunile desfășurate în ultima perioadă de managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi, care a depus plângere penală împotriva conducerii Primăriei Rădăuți și care ar fi încurajat organizarea de proteste ale angajaților împotriva unor demersuri administrative, nu sunt sprijinite de PSD Rădăuți. Mai mult, lideri importanți ai PSD susțin că se delimitează clar de aceste acțiuni. Poziția PSD Rădăuți pe acest subiect apare în condițiile în care Traian Andronachi a fost susținut de acest partid pentru ocuparea funcției de manager la Spitalul Municipal, imediat după ce președintele Nistor Tatar a fost ales primar, în urmă cu patru ani. Traian Andronachi nu este și nu a fost membru PSD, dar în campania electorală de anul trecut a sprijinit candidatul PSD, Nistor Tatar.

Acțiunile lui Traian Andronachi deranjează PSD

PSD Rădăuți nu poate privi cu ochi buni acțiunile mediatice ale managerului spitalului. Prin tot ce face, Traian Andronachi se poziționează drept principal opozant al actualului primar Bogdan Loghin, punând astfel în umbră acțiunile liderului PSD Nistor Tatar. Mai mult, deranj mare prin PSD s-a produs și atunci când unele voci au șoptit că de așa un lider, ca Traian Andronachi, ar avea nevoie acum organizația locală. PSD a ratat anul trecut la Rădăuți toate obiectivele electorale. Președintele Nistor Tatar nu a mai fost reales primar, au pierdut majoritatea în Consiliul Local, iar la alegerile parlamentare PSD a obținut mai puține voturi decât PNL. În aceste condiții, poziția liderului Nistor Tatar a avut de suferit, mai multe voci solicitându-i să-și asume eșecul. Nistor Tatar a rămas însă pe poziții, s-a poziționat ca lider al opoziției, a candidat pentru funcția de viceprimar al municipiului și conduce negocierile în Consiliul Local din partea PSD. Tensiunile dintre Traian Andronachi și primarul Bogdan Loghin au pus însă în umbră acțiunile liderului PSD. Nistor Tatar a încercat la un moment dat să intervină public în favoarea celui pe care l-a ajutat să ajungă manager de spital, dar vocea sa a rămas fără ecou, acțiunile în cascadă ale lui Traian Andronachi acoperind mediatic orice altă intervenție. În aceste condiții, pentru a nu fi pus în situația de a deconta politic efectele acțiunilor managerului Traian Andronachi, PSD Rădăuți nu a mai intervenit în acest conflict.

Plângere penală față de conducerea Primăriei Rădăuți, acuzată că blochează activitatea spitalului

Fără un sprijin politic clar, Traian Andronachi continuă conflictul cu primarul Bogdan Loghin. Astfel, o plângere penală depusă de managerul Spitalului municipal Rădăuți, Traian Andronachi, față de conducerea Primăriei Rădăuți a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți. Acuzațiile sunt de abuz în serviciu, blocarea activității spitalului, dar și sustragere de fonduri.

Contactat de Monitorul de Suceava, managerul Spitalului Municipal Rădăuți a declarat că nu vrea să comenteze mai mult situația, organele în drept fiind cele care se vor pronunța.

De asemenea, la începutul săptămânii mai mulți angajați ai spitalului au protestat și au cerut ca activitatea instituției medicale să nu fie perturbată prin așa-numita imixtiune a administrației locale.

Controalele trimise în ultima perioadă la spital, în urma deciziilor primarului Bogdan Loghin, nu sunt privite cu ochi buni de Traian Andronachi deoarece verificări de același gen efectuate de alte instituții nu au găsit nereguli. Chiar dacă de mai multe săptămâni se vorbește despre îndepărtarea managerului Traian Andronache de la conducerea Spitalului Municipal, până la această dată primarul municipiului, Bogdan Loghin, nu s-a exprimat public în acest sens.

Florin Cotos