15/12/2021

Toți cei șapte hoți propuși la arestare au primit mandate de 30 de zile de la judecătorii rădăuțeni

Scris de Florin Paiu


Judecătoria Rădăuți a admis toate cele șapte propuneri de arestare preventivă formulate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului în cazul grupării de hoți care ar fi dat peste 20 de spargeri la Rădăuți și în localitățile din jur.

În spatele gratiilor au ajuns Sabin Ștefan Scripcariuc, de 29 de ani, din Rădăuți, considerat a fi capul grupării, Valentin Gheorghe Marcu, de 28 de ani, din Moldova Sulița, dar care își făcea veacul tot prin Rădăuți și Gheorghe Cristian Plaiu, de 19 ani, din Mironu – Valea Moldovei, cei trei fiind prinși în flagrant după un furt.
Arestați sunt și Radu Nicolai Plaiu, de 28 de ani, din Mironu-Valea Moldovei, Alexandru Plai, de 18 ani, din Mironu, Mihai Ionuț Gogolincă, de 35 de ani, din Comănești, Marius Valentin Pleșca, de 36 de ani, din Șcheia, și Gheorghiță Nicușor Manea, din Corni, județul Botoșani. Un singur inculpat, Marius Valentin Pleșca, a fost plasat sub control judiciar, direct prin decizie a procurorului de caz.
De remarcat că instanța a admis toate cele șapte propuneri de arestare, fără excepție.

Trei dintre hoți au fost prinși în flagrant, în noaptea de 12 spre 13 decembrie, după ce au dat o spargere la Rădăuți. Polițiștii de la mai multe structuri au muncit în jur de două luni la acest caz. A fost așteptat un moment prielnic, în care autorii să poată fi prinși în flagrant. La locuințele unora din hoți s-au găsit adevărate depozite cu bunuri furate.
O parte din bunurile ridicate cu ocazia percheziției, recunoscute conform procedurilor legale, au fost restituite unui număr de 13 persoane vătămate sau aparținători din comunele Gălănești, Frătăuții Vechi, Voitinel, Marginea, Volovăț, Horodnic de Sus și municipiul Rădăuți.
Hoții ajunseseră atât de departe încât selectau ce fură din case, în funcție de valoarea bunurilor și cât de repede le puteau valorifica.

Florin Paiu