29/10/2020

Tinerii din PSD Rădăuți – o nouă viziune

Scris de Florin Cotos


“Ședința de consiliu local de miercuri din municipiul Rădăuți a arătat clar că PSD Rădăuți dorește schimbarea în bine. <Lupii tineri> ai PSD au arătat că se dezic de vechile metehne ale Consiliului Local Rădăuți, de clasicele ședințe interminabile, de contrazicerile fără rost din timpul ședințelor și multe altele. Astăzi (n.r. miercuri) s-a arătat că există libertate de exprimare în PSD, că tinerii au un cuvânt de spus iar organizația PSD Rădăuți poate fi una democrată. Pentru cei care nu au urmărit ședința, astăzi (n.r. miercuri) frustrările liderului PSD perdant al alegerilor locale, Nistor Tatar, și-au spus cuvântul iar acesta a încercat să boicoteze buna desfășurare a activităților consiliului local respectiv alegerea viceprimarului. Acesta din urmă, a încercat să pună pumnul în gură organizației PSD Rădăuți prin impunerea ca grupul PSD să nu participe la vot. De asemenea liderul perdant al PSD a recurs și la alte metehne de ale sale, respectiv intimidarea membrilor PSD și nu a ezitat să îi amenințe cu excluderea de față cu toți consilierii locali ai municipiului. Astfel de acțiuni au blocat dezvoltarea municipiului timp de atâția ani, iar acțiunile sale riscă distrugerea organizației PSD Rădăuți”.

Florin Cotos