Un tânăr în vârstă de 26 de ani a murit după ce motocicleta pe care era pasager a intrat într-un cap de pod.
Accidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza satului Poiana Mărului, comuna Mălini.
Din cercetările poliției a rezultat că Dumitru N., în vârstă de 23 de ani, localnic, conducea motocicleta Yamaha, pe direcția Mălini spre Văleni Stănișoara iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers. Motocicleta a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un cap de pod. Cei doi tineri de pe motocicletă au fost proiectați în gardul unei case.
Impactul i-a fost fatal lui Florin Z., în vârstă de 26 de ani, tot localnic. Tânărul de 23 de ani care conducea motocicleta a ajuns la Spitalul Județean Suceava, cu fracturi la degetele unui picior, dar conștient și cooperant.
Tânărul în vârstă de 23 de ani a putut fi verificat cu etilotestul, care a indicat concentrația de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie sau subcategorie de autovehicule, a mai rezultat din ancheta polițiștilor.
Tânărul care a provocat accidentul va răspunde pentru trei infracțiuni, respectiv ,,ucidere din culpă”, „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.