16/10/2023

Pacientă cu infarct miocardic la numai 22 de ani 

Scris de Saptamanalul de Radauti


O fată în vârstă de 22 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava cu durere toracică intensă, cu greață și vărsături. Medicii de la Urgențe au identificat modificări specifice pe electrocardiogramă, astfel că  în scurt s-au identificat indicii ale unui infarct miocardic.

S-a pus în scurt timp un diagnostic extrem de rar la un pacient atât de tânăr.

“Aceste cazuri sunt foarte rare la această grupă de vârstă. În această situație cel mai probabil cauza a fost originea anatomică diferită a arterei coronare drepte (origine înaltă) dar bineînțeles că trebuie excluse și alte cauze pe parcursul zilelor următoare. Este cea mai tânără pacientă diagnosticată cu infarct miocardic de până acum. A mai fost un astfel de caz tot la o tânără de 29 de ani, dar care avea un factor de risc major, era mare fumătoare”, a declarat dr. Paul Turcoman, medic cardiolog intervenționist.

Experiența medicilor a condus la punerea unui diagnostic corect și o intervenție promptă din partea echipei de cardiologie intervențională.

Rata de succes a cardiologilor intervenționiști este foarte bună în ultimele luni.

Saptamanalul de Radauti