08/06/2022

Servicii Comunale Rădăuți sfidează Garda de Mediu, amenzile și plângerile penale în problema poluării cu deșeuri

Scris de Florin Paiu


Garda de Mediu Suceava a făcut public faptul că se confruntă cu sfidare maximă din partea operatorului SERVICII COMUNALE S.A. Rădăuți în problema depozitării deșeurilor și a poluării.

Un nou control în teren, efectuat pe 7 iunie, la Platforma de stocare deșeuri municipale Rădăuți, administrată de operatorul SERVICII COMUNALE S.A. Rădăuți, a dus la constatarea faptului că societatea a continuat activitatea de depozitare a deșeurilor menajere și reciclabile, deși prin actele de control încheiate anterior s-a impus ca măsură interzicerea depozitarii, eliminării, stocării și/sau transferului deșeurilor de orice fel pe suprafața platformei respective.

Din luna decembrie a anului trecut, Garda de Mediu a sesizat procurorii cu privire la continuarea activității care cauzează poluarea după dispunerea încetării activității, ceea ce constituie infracțiune în formă continuată.

Garda de Mediu, prin Comisariatul Județean Suceava, a încheiat de altfel proces verbal de contravenție în valoare de 50.000 lei –– pentru nerealizarea la termen și in totalitate a masurilor impuse la controalele anterioare, sancțiunea fiind contestată în instanță.
Pe rolul instanțelor rădăuțene sunt mai multe procese între Servicii Comunale Rădăuți și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava.

Cei de la Garda de Mediu Suceava dau de înțeles că nu sunt sprijiniți în acțiunea lor de oprire a poluării prin depozitare de deșeuri.

”Având în vedere că instanțele de judecată din municipiul Rădăuți au anulat sancțiunile aplicate de G.N.M.-C.J. Suceava, există posibilitatea să nu se asigure condițiile privind un regim sancționator eficient, proporțional, cu efect de descurajare și astfel se poate înlătura efectul disuasiv al sancțiunii”, transmite Garda de Mediu Suceava.

Florin Paiu