08/06/2022

Trenul de Putna, din nou implicat într-un accident cu un șofer prea grăbit, la Rădăuți

Scris de Florin Paiu


Trenul Suceava-Rădăuți-Putna din dimineața zilei de miercuri a fost implicat într-un accident în Rădăuți, pe strada Iacob Zadik, după ce un șofer a ignorat semnalele luminoase și s-a angajat în traversarea căii ferate, practic prin fața locomotivei.
În mașină era doar șoferul, care a scăpat doar cu o sperietură pe cinste. Asta deși mașina a fost lovită destul de serios din lateral. Din fericire, impactul a fost mai puternic în partea din spate a mașinii.
La fața locului au fost trimiși pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu echipament pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj SAJ.

”Trenurile R5623/5624 vor circula întârziate cauza fiind surprinderea de către locomotiva trenului R5623 Suceava-Putna a unui autovehicul pe pasajul trecerii la nivel cu strada Iacob Zadik din Rădăuți.
Este o trecere la nivel semnalizata luminos și acustic cu sistem SAT, șoferul a forțat trecerea prin fața trenului care i-a acroșat partea spate a autoturismului”, a transmis Asociația Calea Ferată Dornești -Putna.

Florin Paiu