Spitalul municipal Rădăuți a anunțat, miercuri, 15 iunie, că Secția Psihiatrie se închide, cel puțin pentru o perioadă, din lipsă de medici. Decizia era din păcate inerentă iar pentru spital, dar mai ales pentru bolnavi, situația devine critică.
Închiderea secției riscă să blocheze și activitatea pe linie de urgențe, unde ajung foarte des pacienți care au nevoie și de evaluare psihiatrică.
Secția a fost ținută deschisă în ultima perioadă de un singur medic, după ce al doilea care mai era pe secția a intrat în concediu medical. Ultimul medic a anunțat că nu mai poate ține secția deschisă, după 30 de gărzi consecutive.
”Dorim să știți că în ultima perioadă s-au făcut demersuri pentru rezolvarea acestei situații, au fost contactați medici psihiatri în vederea angajării acestora, s-au făcut solicitări și către alte spitale din județ pentru eventuale detașări de medici cu această specialitate, până în acest moment rezultatele nu au fost favorabile. Lucrăm în continuare la acest aspect”, a transmis Dan Vatră, managerul Spitalului municipal Rădăuți.
Activitatea pe linie de Psihiatrie la Spitalul Rădăuți se va reduce în perioada următoare doar la consultații în ambulatoriu, după cum urmează: iunie L-V, între 9.30 și 14.00, iulie, L-V, între 8.00 și 15.00.
Fostul manager Traian Andronachi acuză că toate eforturile sale și rezultatele concrete privind renovarea Secției de Psihiatrie, respectiv aducerea de medici, sunt anulate acum de managementul defectuos:
”Să reușești să închizi o secție după ce în intervalul 2016-2019 «cineva» a reușit să convingă trei medici noi să vină să lucreze aici și după ce în anul 2019 s-a reparat capital secția! Nu e doar păcat, e o mare problemă pe care actuala conducere aliniată la modul de gândire al primarului o ține la secret…”, a transmis Traian Androachi.