20/03/2023

Șase bărbați din Sucevița și Volovăț, în arest pentru tăiere și furt de arbori

Scris de Saptamanalul de Radauti


Polițiștii de la Secția Rurală Marginea au documentat un caz complex pornit de la o sesizare primită în luna februarie de la Ocolul Silvic Solca, în care se sesiza că autori neidentificați au tăiat ilegal dintr-o parcelă aparținând pădurii comunale Volovăț mai mulți arbori, materialul lemnos rezultat fiind ulterior fragmentat și transportat la mai multe locuințe particulare. 

Prejudiciul a fost calculat la peste 7.000 de lei.

În urma anchetei a fost stabilit un cerc de suspecți, după care cercetările s-au îndreptat direct către șase bărbați din comunele Volovăț și Sucevița.

Polițiștii de la Secția Rurală Marginea au obținut de la Judecătoria Rădăuți autorizație de percheziții domiciliare la imobile ale suspecților, de unde a fost ridicat o parte din materialul lemnos.

”După administrarea probatoriului, prin ordonanță, s-a dispus și confirmat efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 6 suspecți cu vârste cuprinse între 24 și 55 de ani, trei dintre bărbați fiind domiciliați în comuna Sucevița iar alți trei în comuna Volovăț.

Ulterior, în baza materialului probator administrat, față de cei 6 bărbați polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Marginea au dispus prin ordonanță reținerea pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de „tăiere ilegală de arbori” și „furt de arbori” Toți cei 6 bărbați au fost reținuți și încarcerați în arest”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Saptamanalul de Radauti