După doi ani în care ne-am desfășurat activitatea exclusiv on-line, pe site-ul www.saptamanalul.ro și pe contul de facebook, am decis să readucem pe tarabe ediția printată a publicației „Săptămânalul.ro”.
De această dată ziarul va fi distribuit în mare parte GRATUIT, puține copii urmând a fi disponibile spre vânzare la punctele de difuzare a presei.
La 20 de ani de la prima apariție a publicației „Săptămânalul de Rădăuți”, continuăm să fim o sursă alternativă de informare, o sursă credibilă, asumată, mereu pregătită să răspundă exigențelor consumatorilor de presă.
Chiar dacă în urmă cu doi ani am fost obligați să oprim ediția printată în urma unor acțiuni economice ostile îndreptate împotriva noastră pentru că am refuzat să ne transformăm în oficiosul primarului Bogdan Andrei Loghin, am rezistat pe piață, iar cu ajutorul dumneavoastră, al cititorilor noștri, revenim acum cu ziarul tipărit, unde vom publica și opiniile care nu-și mai găsesc loc la presa plătită din bugetul Rădăuților, de primarul Bogdan Andrei Loghin.
Așadar, în edițiile următoare vom publica informații pe care le considerăm extrem de importante pentru Rădăuți. Vom scrie despre problemele lui Loghin care au vulnerabilizat Rădăuțiul, despre mecanismele care au dus la clasarea unor cauze penale în care municipiul a fost prejuciat, despre mecanismele soluționării unui dosar în care o tânără a fost omorâtă cu mașina, despre cum au fost tocați banii pentru termoficare, despre banii pentru drumuri, despre cum a pierdut Rădăuțiul controlul și asupra serviciului de colectare și transport gunoi menajer, despre interesele și acțiunile dezvoltatorilor imobiliari din Rădăuți, despre afaceri ciudate, ca să nu le spunem dubioase și, dacă vor deveni de interes local, și unele povești picante din sau cu niște personaje din Primăria Rădăuți.
Muțumim tuturor pentru sprijin și spor la citit!