05/03/2021

Razie de amploare a polițiștilor de la Rădăuți – au fost săltați doi hoți din locuințe

Scris de Florin Paiu


Poliția municipiului Rădăuți, cu oameni de la Investigații Criminale, Biroul Rutier, Biroul de Ordine Publică și Serviciului Criminalistic, cu sprijinul a două grupe de luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale, a acționat, vineri dimineață, pe zona de responsabilitate a Secției Rurale Gălănești. Principala țintă a raziei a fost cătunul Vuliva, comuna Frătăuții Noi, de unde au fost ridicați doi localnici despre care s-au adunat probe că au comis cel puțin două spargeri.

Au fost vizați Alin Florin P. și Emanuel Sergiu P. În urma perchezițiilor de vineri dimineață, polițiștii au extins urmărirea penală, pe lângă furt și pentru infracțiunea de „executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”. Așadar, s-au găsit improvizații, care au fost sesizate mai departe personalul specializat.Pe numele celor doi suspecți au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, în baza cărora au fost introduși în arestul poliției județene.

Restul polițiștilor mobilizați pentru acțiunea de vineri au acționat în filtre fixe cu efective mărite, prin oprirea din mișcare a autovehiculelor care circulau pe drumul principal dar și pe artere secundare.În cadrul raziei au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.000 lei, atât la regimul circulației rutiere cât și la regimul circulației materialului lemnos. În cadrul acțiunii au fost confiscați circa 10 mc lemn foc fag.

Pe linie rutieră au fost suspendate două permise de conducere și au fost reținute 3 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Florin Paiu