02/12/2021

Răfuială cu o grenadă aruncată în curtea unui bărbat din Straja

Scris de Florin Paiu


O răfuială de o gravitate extremă s-a consumat în dimineața zilei de joi în comuna Straja, în curtea unui localnic fiind aruncată o grenadă care a explodat. O armată de polițiști s-a deplasat la fața locului, inclusiv o echipă de cercetare de la Serviciul Român de Informații.
Obiectul exploziv a fost aruncat în curtea lui Iosif Alexander, un localnic din Straja cu mai multe probleme pe linie penală, suspect în cazuri de contrabandă și cu condamnări la activ, în special pe linie rutieră.
Conform Monitorul de Suceava, care a relatat în exclusivitate despre caz, în urma deflagrației au fost sparte trei geamuri de la locuința celui vizat.
Autorul a venit din pădurea din spatele casei, a aruncat obiectul explozibil în curte și a fugit, astfel că ancheta are foarte puține indicii.
Ce se știe este că în urmă cu câteva luni într-o mașină parcată în curtea lui Alexander Iosif s-au găsit 15.000 de pachete de țigări de contrabandă. Captura a fost făcută la puțin timp după ce un rival al acestuia, tot din Straja, Ioan Buta, a fost blocat în trafic și bătut măr. Atunci, Buta l-a indicat pe Alexander printre agresori. Așadar, o răfuia legată de contrabandă pare a fi, cel mai plauzibil, mobilul faptei.
Având în vedere cum s-a acționat, pare a fi vorba de un act de intimidare, de un mesaj transmis celui vizat. E drept, unul foarte sever și cu implicații până la nivel de SRI. Specialiștii pirotehniști au lucrat pe parcursul zilei de joi pentru a aduna fragmente din obiectul explozibil pentru a se stabili dacă este vorba de o grenadă artizanală ori de o grenadă defensivă.

Florin Paiu