12/11/2021

Rădăuțenii, fără apă caldă și căldură pentru câteva ore. ”Catastrofa” a fost evitată pentru moment

Scris de Florin Paiu


4.200 de locuințe din municipiul Rădăuți racordate la sistemul centralizat au rămas pentru câteva ore, vineri, fără apă caldă și căldură. Oamenii urmau să rămână în frig și sâmbătă și duminică însă cei de la Nord Gaz au decis să reia furnizarea gazului metan, astfel încât căldura și apa caldă vor reveni în casele rădăuțenilor. Măsura este valabilă însă doar până luni, iar primarul Bogdan Loghin a admis că situația este foarte delicată.
Bogdan Loghin, a explicat că lucrurile s-au precipitat în ultimele două săptămâni, iar plăți către Nord Gaz s-au făcut în baza unei înțelegeri.
El a arătat că a moștenit de la vechea administrație o situație financiară extrem de grea.
Datoria Nord Gaz este de 3.300.000 de lei, cel puțin cea recunoscută de Primăria municipiului Rădăuți. Asta după acoperirea a 1,5 milioane de lei, bani care sunt alocați de Guvernul României în contul unor subvenții.
Nord Gaz revendică și penalități de peste 2 milioane de lei, pentru această sumă fiind un litigiu în instanță. Această datorie nu este recunoscută de Primăria municipiului Rădăuți.

O tentativă de a sista furnizarea gazului metan a existat și vinerea trecută.
În afara celor peste 4.000 de familii care vor sta în frig, sistarea furnizării gazului metan va afecta 13 instituții publice și 134 de agenți economici.
Primarul Loghin a declarat în cadrul unei conferințe de presă că datorită unei înțelegeri problema s-a rezolvat, însă doar pentru moment.
”Nu sunt genul de om care să dau speranțe foarte mari, îmi place să fiu realist, rădăuțenii trebuie să știe că am evitat o catastrofă, cel puțin pentru moment. În acest weekend vor avea apă caldă și căldură, vom vedea de săptămâna viitoare cum vom gestiona situația”, a declarat primarul.
Loghin nu a ascuns că riscul sistării căldurii și apei calde la cele 4.200 de locuințe rămâne mare.

Florin Paiu