Președintele ALDE Suceava, medicul veterinar Octavian Ilisoi, a fost ales vicepreședinte la nivel național al acestui partid.
”Mă onorează, dar în același timp mă și responsabilizează această funcție. Știu că în acest moment suntem un partid mic și avem de muncă foarte mult pentru a ne atinge obiectivele pe care ni le-am propus. La nivel de județ vom veni cu o echipă dinamică și mobilă, care va analiza care sunt doleanțele sucevenilor și care este sprijinul ce poate veni de la nivel național”, a arătat Octavian Ilisoi.
Cu ocazia Congresului care a avut loc la București a fost stabilit și președintele partidului. Acesta a fost ales în persoana lui Daniel Olteanu, în timp ce președinte al Consiliului Național al ALDE a fost ales Cristian Dima, președintele filialei ALDE Galați.
În cadrul discursului susținut în fața delegaților, Daniel Olteanu a declarat că ALDE este în fața unui nou început, iar „noul proiect ALDE înseamnă asumarea liberalismului și a valorilor europene”. Daniel Olteanu a spus că prioritatea ALDE trebuie să fie aceea de a reprezenta vocea puternică și credibilă a românilor dezamăgiți de actuala majoritate parlamentară.