02/06/2022

Rădăuțean în arest după ce a intrat cu forța în casa soției de care nu avea voie nici măcar să se apropie

Scris de Florin Paiu


Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Rădăuți, a ajuns în arestul poliției județene, în noaptea de 1 spre 2 iunie, după ce a distrus clanța de la ușa apartamentului în care se afla soția și a făcut scandal.
Bărbatul a mai fost agresiv iar împotriva sa a fost emis un ordin de protecție provizoriu. Mai mult, printr-o sentință a Judecătoriei Rădăuți, împotriva acestuia a fost emis ordin de protecție definitiv, bărbatul fiind obligat să păstreze o distanță de minim 50 de metri față de soție și de fostul domiciliu comun. Acesta nu avea deci voie să se apropie de domiciliul comun.

În seara zilei de 1 iunie, o femeie din Rădăuți a depus o plângere la Poliția Rădăuți, prin care a sesizat faptul că soțul ei a venit la domiciliu, a distrus clanța ușii și a intrat în casă, făcând scandal.
Din cercetările poliției rezultă că cei doi soți au patru copii minori iar până în luna februarie a acestui an au locuit împreună într-un apartament de pe strada Mihai Viteazul din Rădăuți.

Având în vedere situația și ordinul judecătoresc, Poliția municipiului Rădăuți a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul în vârstă de 41 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis ordin de protecție a oricăreia din măsurile dispuse”, dar și pentru fapta de distrugere.

Prin ordonanța organului de cercetare penală al poliției judiciare din cadrul Poliției municipiului Rădăuți-Biroul de Ordine Publică, s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore.
Rădăuțeanul a fost condus sub escortă în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava.

Florin Paiu