05/01/2021

Rădăuțean de 67 de ani, accidentat mortal de tren, în centrul municipiului

Scris de Florin Paiu


Scene șocante, luni dimineață, în jur de ora 10.00, în centrul municipiului Rădăuți. Un bărbat în vârstă de 67 de ani și-a găsit sfârșitul în condiții violente după ce a fost acroșat de trenul Suceava-Putna. Tragedia s-a produs în apropiere de pasajul de trecere de lângă statuia ecvestră a lui Bogdan Vodă, practic imediat ce locomotiva LDH s-a pus în mișcare din stația Rădăuți Centru.

La fața locului a ajuns personal SMURD, care a încercat manevre de resuscitare, ulterior fiind constatat decesul bărbatului.

Cauza accidentului ține în mod clar de neatenția bărbatului, însă este greu de explicat cum de nu a văzut acesta trenul în acea zonă.

Florin Paiu