05/01/2021

Petrecere privată oprită și amenzi pentru angajații unui fast-food care nu purtau corect măștile

Scris de Unknown


Polițiștii au dat sancțiuni, duminică, 3 ianuarie, la Milișăuți și la Vicovu de Sus, în primul oraș oprind o petrecere privată în timp ce la Vicov au primit o sesizare privind angajații unui fast-food care nu purtau corect măști de protecție.

Duminică, în jur de ora 22.00, Poliția orașului Milișăuți a fost sesizată despre faptul că într-o clădire din localitate este organizată o petrecere privată. O echipă operativă s-a deplasat la fața locului, respectiv o clădire amplasată pe strada Calea Ștefan cel Mare din oraș, unde au constatat că într-o sală era organizată o petrecere la care participau 25 de persoane. Administratorul unității a spus că petrecerea a fost organizată de către un bărbat de 31 ani din localitate, iar la petrecere participă membrii familiei acestuia, precum și alte rude apropiate.

Polițiștii au întrerupt petrecerea, au legitimat participanții și le-au indicat să părăsească incinta locației, organizatorul petrecerii fiind sancționat contravențional, a transmis comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene.

Tot duminică seară, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au fost sesizați de către ofițerul de serviciu din cadrul IPJ Suceava despre faptul că prin intermediul TELVERDE a fost trimisă o sesizare cu privire la faptul că în incinta unui fast-food (Spartan), de pe raza orașului Vicovu de Sus, angajații nu poartă corect masca de protecție.

Polițiștii au identificat în interior trei angajați, care nu purtau regulamentar masca de protecție, astfel încât să le acopere nasul. Cei trei, un bărbat de 44 ani, și două tinere de 20 și 21 de ani au fost sancționați conform Legii nr. 55/2020.

De asemenea, s-a luat legătura cu persoana responsabilă de local și i s-a pus în vedere, ca pe viitor, angajații să poarte regulamentar masca de protecție”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu.

Unknown