13/12/2023

Percheziții la Sucevița, cu confiscarea de haine contrafăcute de 60.000 de euro

Scris de Saptamanalul de Radauti


Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Economice au pus în aplicare,  marți, o percheziție, la Sucevița, în urma exploatării unor date privind o mare cantitate de obiecte vestimentare contrafăcute, care urmau să ajungă în mai multe puncte de comercializare.

În cadrul acțiunii au fost exploatate mai multe date și informații deținute cu privire la activități ilicite de procurare, depozitare și comercializare a unor produse și mărci înregistrate și protejate pe teritoriul României, susceptibile a fi contrafăcute.

În urma acțiunii au fost identificate și ridicate în vederea confiscării 1.180 obiecte inscripționate cu mărci de prestigiu ce sunt înregistrate și protejate pe teritoriul României.

Marfa are o valoare de aproximativ 60.000 de euro.

Este una din cele mai mari capturi de mărfuri contrafăcute de acest gen făcută în județul Suceava.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, polițiști criminaliști, precum și o grupă de luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale.  

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de punere în circulație de produse purtând mărci înregistrate fără acordul titularului mărcii, faptă prevăzută de Lg. 84/1998 privind ,mărcile si indicațiile geografice.

Saptamanalul de Radauti