19/05/2023

Noul termen de finalizare al podului de la Milișăuți este februarie 2024. Anul 2023 este pierdut 

Scris de Saptamanalul de Radauti


Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a încheiat o licitație pentru achiziția a 50 de tuburi pentru un pod provizoriu la Milișăuți, acesta fiind la acest moment singurul pas concret făcut pentru șantierul abandonat de luni de zile.

Urmează ca aceste tuburi să fie achiziționate și să ajungă la Milișăuți,  însă mai trebuie și ca cineva să se ocupe de lucrarea efectivă, de dispunerea acestora în albia râului Suceava. Iar de acest detaliu nu s-a vorbit încă la modul serios. 

În aceste condiții, timpul rămas firmei Test Prima pentru a închide podul mare, a face lucrările pregătitoarea, a aduce și monta grinzile de mari dimensiuni și a încheia lucrarea depășește în absolut orice scenariu anul 2023.

De altfel, la ultima întâlnire dintre constructor și beneficiar a fost deja prelungit termenul de finalizare al lucrării pentru finele lui februarie 2024.  

Așadar, repetăm, februarie 2024. În acest an nu există așadar nici o șansă ca de la Milișăuți la Rădăuți să se circulă normal. Se va circula în continuare pe câte un sens iar după ce podul mare va fi închis se va putea circula pe rute deviate ori, sperăm, pe acel pod provizoriu de care se tot vorbește.    

Despre cât de jenantă este situația privind această lucrare nici nu are rost să mai scriem și să mai repetăm. 

Saptamanalul de Radauti