O cumplită dramă s-a consumat, în noaptea de duminică spre luni, într-o gospodărie din satul Dolheștii Mari, comuna Dolhești, după un incendiu izbucnit la ora 1.20 din noapte.
Pompierii militari de la subunitățile Fălticeni și Dolhasca au intervenit la incendiu cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau generalizat la construcții anexe, printre care și o bucătărie de vară, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie. Vecinii au relatat că în bucătăria de vară, care ardea violent, se afla proprietarul, în vârstă de 90 de ani.
Din nefericire, informația s-a confirmat, iar după localizarea flăcărilor, pompierii militari au pătruns în interior și au identificat trupul carbonizat al proprietarului, un bătrân în vârstă de 90 de ani, care nu a avut șanse de scăpare.
Cel mai probabil, flăcările au izbucnit din cauza jarului căzut din sobă, au stabilit pompierii militari.
Incendiul a fost lichidat la ora 04:50 dimineață, iar pompierii au salvat o magazie de lemne și casa de locuit din gospodărie.
