42 de grinzi de mari dimensiuni, plătite de multă vreme, vor ajunge în două loturi de transport pe șantierul podului de la Milișăuți. Primele grinzi au ajuns deja la Milișăuți de luni, 17 iulie. Aceste grinzi vor fi baza noiistructuri a podului de pe DN 2 H Milișăuți – Rădăuți.
Deși nu se știe data exactă la care podul mare va putea fi închis pentru a fi desfăcut în vederea montării noilor grinzi, firma Test Prima a făcut această mișcare pentru a demonstra că a contractat și plătit grinzile și nu are nici o intenția de a amâna lucrarea, din contră.
Lunile de blocare a șantierului, care în curând vor însuma un an de zile, înseamnă bani blocați și pierderi pentru firmă.
Cheia continuării lucrării stă în podul provizoriu care a devenit principalul subiect de discuție cu privire la acest șantier.
DRDP Iași a contractat și adus la Milișăuți tuburile pentru podul provizoriu însă, anunță Monitorul de Suceava, contractul de proiectare și execuție a podului provizoriu nu sunt încă concretizate.
Se speră că acest pod provizoriu ar putea fi amenajat până la 1 septembrie, când ar putea în sfârșit și firma Test Prima să poată să treacă la lucrările de la podul mare.