24/05/2024

Loghin aruncă din nou Rădăuțiul în brațele Sucevei

Scris de Florin Cotos


  • Sprijinul masiv oferit de PNL Suceava pentru resuscitarea electorală a lui Loghin are un preț: resursele Rădăuților.
  • Firme aflate în zona de influență a unor politicieni suceveni abia așteaptă să câștige Loghin un nou mandat, pentru a-și continua dezmățul pe banii Rădăuților.
  • În mandatul lui Loghin, Rădăuțiul a fost pus practic în brațele Sucevei, interesele municipiului fiind adesea ignorate pentru satisfacerea nevoilor entităților trimise „de la județ”.

Vulnerabilitățile de ordin penal l-au făcut pe numitul Loghin Andrei Bogdan să se comporte în ultimii trei ani ca un veritabil agent de influență pentru entități politice și economice sucevene, care puteau să-l scape de problemele personale. Nu mai este niciun secret pentru nimeni modul aproape umilitor cu care Loghin a acceptat să plătească sume imense pentru lucrări făcute aiurea de firmele unor șmecherași trimiși de la Suceava, este public modul în care Rădăuțiul a cedat serviciul de colectare și transport gunoi menajer unei firme din zona de influență a Sucevei, se știe despre cum negociază Loghin „în genunchi” interesele rădăuțenilor în fața ACET Suceava, sau despre interesul „unor deștepți” de a prelua termoficarea municipiului. Dacă mai amintim și zvonurile care spun că Loghin nu a luat în ultimii trei ani nicio hotărâre importantă fără acordul „șefului” de la Suceava, avem o imagine clară a unui municipiu care a fost pus practic „la dispoziția Sucevei”.

Loghin, cea mai mare vulnerabilitate a Rădăuțiului

Nu știm dacă Loghin a cerut sprijinul Sucevei când a fost pus la zid la Rădăuți, dar după agresivitatea cu care este susținut în ultima perioadă, înțelegem că mai degrabă Suceava nu vrea să piardă influența pe care o are acum în municipiu. Resuscitat electoral, Loghin pare dispus la orice compromis, doar-doar va fi ajutat să scape de problemele penale pe care le are. Loghin pare să nu aibă nicio problemă să rămână vasalul Sucevei, atât timp cât obține protecția de care are nevoie, mai ales că prețul nu-l plătește din propriul buzunar. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimii trei ani în Rădăuți, observăm că Loghin nu are niciun pardon să ofere acces nelimitat la resursele municipiului oricui îi promite sprijin în rezolvarea problemelor personale. În aceste condiții, numitul Loghin Bogdan Andrei rămâne cea mai mare vulnerabilitate a Rădăuțiului.

Având în vedere experiența anilor trecuți, devine un risc major lăsarea lui Loghin să cheltuie banii municipiului. Este suficient să observăm că nu a fost vreo lucrare de asfaltare făcută în mandatul lui Loghin care să nu fie de mântuială și foarte scumpă. Este suficient să aruncăm un ochi peste cheltuielile făcute în ultimii ani ca să vedem cum sume uriașe au ajuns la firme prietene, pentru servicii îndoielnice. Cu Loghin primar, Rădăuțiul nu va avea nicio garanție că deciziile administrative vor fi luate doar în interesul municipiului.

Loghin, sub lupa autorităților

Vulnerabilitățile lui Loghin nu au putut trece neobservate de autorități. Chiar dacă aparent Loghin a avut senzația că este protejat în fața legii, nimic din ce a făcut nu a trecut neobservat. Tomuri întregi cu documente privind activitatea lui Loghin sunt în lucru la diverse structuri. Afaceri pe care unii le credeau sigure, sunt „descifrate” și analizate. Activitatea lui Loghin din ultimii trei ani devine din ce în ce mai clară celor care-i analizează activitatea. Rezultatele se vor vedea curând, când subiecte sensibile vor fi prezentate public. Printre altele, la această oră „frige” subiectul unor cheltuieli făcute în centrul municipiului. Vreo câteva miliarde cheltuite nesăbuit pot să-i creeze mari probleme lui Loghin, chiar dacă acum spune că nu-i pasă, „că este protejat”.

Cea mai mare problemă pentru Loghin și protectori nu vine însă de la autorități. Rădăuțenii arată le-au înțeles jocul și nu mai par dispuși să-i lase să continue. Măsurători recente arată că Rădăuțiul își dorește altceva, iar Loghin nu mai face parte din noul proiect!

Florin Cotos