27/01/2024

Gonea în localitate cu aproape 130 de km/h, cu permisul anulat și mașina sub sechestru

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Darabani-Botoșani, a încasat-o rău dar pe deplin meritat în timp ce rula pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, pe raza orașului Frasin.    

Pe 25 ianuarie, în jurul orei 16.45, polițiștii de la Compartimentul Rutier Gura Humorului, în timp ce se aflau în serviciu de patrulare a traficului de pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, au înregistrat cu radarul un autoturism BMW care cu 127 de km/h în localitate, în Frasin.

Inițial, șoferul nu a oprit dar polițiștii au plecat în urmărirea vehiculului suspect și l-au oprit la ieșirea din Frasin.

Polițiștii au constatat după verificarea bazei date că tânărul a fost posesor al permisului de conducere, care i-a fost însă anulat printr-o sentință penală din anul 2022. De asemenea, s-a mai stabilit că autoturismul figura cu măsura sechestrului.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulată.

Pentru viteză excesivă și neoprire la semnal, șoferul a încasat amenzi în valoare de 3.495 lei. De asemenea, vehiculul a fost imobilizat.

Saptamanalul de Radauti